Andrei Zbîrnea: Cum arată un spectacol de stand up în provincie? Și mă refer mai ales la orașele mici, nu la Cluj sau Timișoara.
Claudiu Teohari: De multe ori este mai multă bucurie, pentru că într-un oraș mic se întâmplă mai puține evenimente. De foarte multe ori, oamenii vin mai bucuroși. Ce e foarte interesant atunci când mergem prin orașe mai mici, și toată lumea o să spună asta, este că există o rușine locală. Asta dincolo de mândria națională. Cele două există în același timp. Sunt foarte mulți oameni care sunt mândri că sunt ardeleni, dar în același timp sunt foarte rapizi în a avea o rușine locală.
AZ: E un soi de complex de inferioritate față de centru...
CT: Față de orașele mari. Față de centrul regional.
AZ: Știm că actualitatea românească e o permanentă sursă de inspirație pentru stand up-ul românesc? Cum se raportează sala la glume ce provin din știrile recente?
CT: Am descoperit că oamenii sunt mult mai puțin informați decât ai crede. Adică sunt mult mai puțini oameni care citesc știrile în ziua aia, în afară de cazul în care se întâmplă ceva viral sau total ieșit din comun. Dar oamenii nu prea știu ce se întâmplă. Dacă încerc să fac o glumă sâmbătă despre o declarație pe care a făcut-o ministrul cutare vineri, trei sferturi din sală e blank. Și mă refer la o chestie care a fost în știri, care s-a discutat. Sau o gafă, ceva… Oamenii știu chestii din astea mondene, virale. Știrile politice trebuie să fie de foarte mare impact ca să le știe.
Eu mă feresc să construiesc material pe actualitate. În primul și-n primul rând nu-mi place să fac glume la prima mână. Și dacă aș face asta, aș face-o în răspăr. În al doilea rând, când faci material despre lucrurile foarte la modă, ăla nu are viață lungă. Că dispare Dana Budeanu și apare altcineva. Și toate glumele mele despre Dana Budeanu, s-au dus pe budă, că nu mai știe lumea subiectul.
Am trecut prin asta, acum mulți ani de zile. Aveam glume cu Monica Columbeanu și se bucurau oamenii foarte mult. Dar glumele astea sunt ca niște droguri cu acțiune rapidă: oamenii se bucură extrem de tare, simți și tu bucuria aia, dar într-o lună nu mai poți să zici gluma. Prefer să fac material care să aibă viață mai lungă, despre niște experiențe mai universale. Ca să fac o analogie, este ca diferența dintre zahăr și carbohidrați complecși. Zahărul îți energie rapid și apoi s-a dus, pe când carbohidratul complex te hrănește mai mult timp.
Un Special pe Netflix nu-ți asigură vizibilitate internațională, pentru că ăla va fi pus doar pe România
AZ: Cum ați putea ajunge și voi (tu, Vio, Costel, cei de la Comics) în siajul Netflixului? Am văzut că s-au băgat filme românești recent. Nu știu totuți câți bani fac din asta.
CT: Întrebarea e de ce aș vrea să fiu acolo.
AZ: Poate pentru mai multă vizibilitate.
CT: Nu are mai multă vizibilitate Netflixul decât Youtube-ul, pentru că nu are mai multă lume Netflix decât Youtube.
AZ: Mă gândeam în perspectivă, că are potențial. Abonamentul e relativ ieftin.
CT: Dar e abonament, Youtube-ul e gratis. Deci tot timpul vor fi mai mulți oameni pe Youtube, pentru că e gratis. Pe Youtube se uită toată România. Netflix nu asigură mai multă vizibilitate, este o chestiune de orgoliu. Nici nu știu dacă este de prestigiu. Probabil că primul om care va pune un Special pe Netflix, va zice eu sunt primul care a pus un Special pe Netflix și după aia cam acolo se va termina cu efectele pozitive. Un Special pe Netflix nu-ți asigură vizibilitate internațională, pentru că ăla va fi pus doar pe România. În al doilea rând, vizibilitatea potențială este mai mică pe Netflix decât pe Youtube. Nu ai câștiguri efective, ține doar (cum se zice în engleză) de bragging rights. Nu-ți oferă mai multă vizibilitate, îți hrănește doar orgoliul.
AZ: Apropo de expunere alternativă, cum a mers spectacolul pe care l-ai proiectat în decembrie la Cinema Pro?
CT: A fost foarte mișto, am avut două proiecții. Eu am proiectat Special-ul de pe Youtube și la cinema. La proiecție au venit foarte mulți oameni, dovadă că am făcut două proiecții în aceeași seară. Și cred că s-au simțit mai bine decât oamenii care s-au uitat pe Youtube la același film. Fiind mulți, 400 de oameni în sală, s-au distrat mai mult. Râsul e un fenomen social. A fost o atmosferă foarte mișto în sală la proiecție și ideea de a proiecta la cinema a mers foarte bine. A mers prost ca vizualizări pe Youtube, pentru că cere un pic mai mult de la omul care se uită. Și oamenii nu sunt dispuși să muncească. Nu e vina lor, e responsabilitatea mea că am făcut asta.
AZ: Și mai ales perspectiva de a fi și tu acolo, în sala de cinema, de a fi și tu privitor la propriul show.
CT: Îți zic un secret acum, până la proiecția de la Cinema Pro eu nu am văzut cap-coadă Special-ul. L-am văzut pe bucăți, nu am văzut montajul final până atunci. Nu știam cum o să fie cap-coadă și mi-a plăcut foarte mult.
AZ: Ai repeta experiența aceasta și cu filmul tău cu Vio și Costel?
CT: Nu neapărat, pentru că Special-ul meu era ceva mai cinematografic, un pic mai interesant vizual. Noi voiam să îl facem și mai cinematografic, până la urmă am renunțat. Ne-am fi dorit ceva care să fie mai mult spre un documentare decât spre un episod special de stand up.
AZ: Te-ar tenta să încerci o carieră internațională, să treci pe engleză?
CT: Nu pot, am îmbătrânit. Nu mai am energia asta.
AZ: Acum zece ani ai fi încercat?
CT: Da. Acum zece ani încă aveam drive-ul și energia să fac boschetăreală, să dorm pe canapele, să alerg dintr-un oraș în altul. Există un circuit european de stand up mic, care este în engleză prin forța lucrurilor. Dacă ești neamț și vrei să faci stand up în Franța, dacă ești francez și vrei să faci stand up în Croația, dacă ești sârb și vrei să faci stand up în Ungaria, trebuie să-l faci în engleză. Din circuitul ăsta nu faci niciun ban, ba mai mult cheltui. Sunt spectacole foarte mici, în tot felul de bărulețe. Trebuie s-o faci pur din pasiune și să fii dispus să-ți pui oasele la bătaie. Și ne-am obișnuit cu un grad de confort și avem atât de mult succes încât să fim un pic leneși.
AZ: Și atunci nu te temi de blazare și de un confort călduț?
CT: Mi-e frică de asta, dar, pe de altă parte, stand up-ul nu te lasă niciodată să fii blazat. În secunda în care oamenii simt că ești blazat, nu mai reacționează. Simți asta imediat, pentru că ei sunt acolo. Atât timp cât vrei să te simți bine pe scenă și să te bucuri de spectacolele alea, trebuie să vii cu o energie frumoasă. Dacă nu vii cu o energie frumoasă și corectă, oamenii imediat te taxează. Într-un fel mi-e teamă de blazarea asta, dar în același timp știu că stand up-ul e genul de activitate în care nu poți să fii așa, nu ai cum să supraviețuiești. Circuitul european fiind mai mare asigură mai mult loc de respirat și experiențe mai multe și mai interesante, dar nu cred că l-am prins la timp. Dacă acum aș fi avut 25-26 de ani, da. Eram cel puțin prin jur: Bulgaria, Ungaria, Polonia.
Circuitul european de stand up nu cred că are mai mult de zece ani. România e una dintre primele țări din Europa în care a apărut stand up-ul. În afară de Anglia, unde se întâmplă de foarte mult timp, nu prea exista stand up. Când am început noi în 2004, au început și alții prin Europa. Și sunt foarte multe țări în care circuitul e mai prost dezvoltat decât la noi, circuitul național.
Sunt țări în care există foarte mult stand-up pe TV, mai mult decât în România. În Ungaria de exemplu există multe emisiuni pe TV cu stand up. La noi nu există. La iUmor se întâmplă și niște stands up, nu doar stand up. Cred că România este o forță regională din perspectiva pieței în ceea ce privește stand up-ul.
Fani hardcore vs. public casual
AZ: Cum arată spectatorul bucureștean care vine la stand up? Se poate alcătui un profil robot?
CT: Nu există, ceea ce pentru noi este un lucru bun. Pe mine mă bucură într-un fel să văd că în ultimii ani, crescând piața cu totul și intrând în mainstream stand up-ul, nu mai există un profil al consumatorului de stand up. Într-o seară la Club 99, pe cuvântul meu de onoare, văd public între 17 și 57. Bineînțeles că există o distribuție normală în jurul lui 30.
Stand up-ul nu este o activitate restrânsă. Pe măsură ce timpul va trece, cluburile și performerii își vor selecta audiența în funcție de preferințele umoristice. Așa e normal să se facă segmentarea pe cluburi și/sau performeri, nu pe care este profilul consumatorului de stand up. Că nu există profilul unui om căruia îi place să râdă.
AZ: Crezi că s-a creat public separat pentru 99, pentru Comics și pentru The Fool? Pentru că astea sunt cele mai populare în București la ora actuală, cele trei nuclee din Capitală.
CT: În publicul de stand up există un criteriu important după care împărțim oamenii. În funcție de cum văd ei stand up-ul. Există fani ai stand up-ului, adică consumatori înrăiți de stand up. Ei sunt niște consumatori foarte pretențioși și apar din ce în ce mai mulți. Acum zece ani nu cred că erau mai mult de o mână în tot orașul. Sunt oamenii care în fiecare săptămână se duc la stand up, la câte un show.
Și mai există și oamenii care se duc la stand up ca la o activitate casual, de distracție. Adică oamenii care vin într-o doară. Există niște diferențe între cele două categorii. Cei care sunt hardcore au niște criterii mai clare de judecat și reacționează la niște chestii mai greu de digerat. Ei apreciază mai mult niște lucruri care nu sunt evidente, apreciază mai mult o construcție, o idee proaspătă.
Partea proastă la ăștia casual e că lucrează mult mai la suprafață, partea bună e că atunci când le place dau mai multă bucurie și energie. Adică un consumator hardcore nu o să se exprime atât de mult, nu o să aibă atâta bucurie și energie ca un spectator casual.
AZ: Care ar fi ponderea între nucleul dur și consumatorii de moment, cei care vin la distracție?
CT: 20-80, maxim 30-70. Dar cred că 30 e mult. Cei hardcore sunt cam 20%, într-o seară bună. Ei știu atmosfera, specificul glumelor, au fost la toate show-urile. Cunosc performerii, tematica, stilul abordat de fiecare dintre noi.
Legat de treaba asta vorbeam cu Deliric. Și la concerte se întâmplă ceva asemănător. La fiecare spectacol există niște băieți, care știu toate versurile. Dar nu sunt cei care sar, țipă și fac atmosferă. Ce spune Deliric este că cele mai tari petreceri au fost cele organizate în locuri în care nu erau fani. Pentru că nu fanii hardcore fac atmosferă la concerte sau la spectacolele de stand up, ci oamenii care au venit pentru distracție.
AZ: De ce este mai greu pentru o femeie să facă stand up în România?
CT: Pentru că este o societate patriarhală, și asta e fără îndoială. România este o societate patriarhală, iar rolul bărbatului este foarte important, femeile sunt de cele mai multe ori discriminate și oprimate. Vezi violența domestică, nu e de discutat. Fiind o societate patriarhală, femeile care fac stand up ori încearcă să se conformeze rolului pe care îl are femeia în societate, să fie și ele ca băieții, să fie și ele porcoase și să înjure. Sau încearcă să fie sincere și personale și să vorbească despre experiențele lor feminine și vor avea parte de respingere. Și problema e că, de multe ori, femeile sunt cele care resping alte femei care fac stand up dintr-o perspectivă personală și feminină.
De cele mai multe ori femeile din sală vor să audă de la femeile de pe scenă clișeele pe care le știu deja. Dar asta e o chestie care se întâmplă în general la publicul de stand up, vor să audă ce știu deja. Că dacă îmi spui ceva ce nu știu, trebuie să mă obosesc aflând. În momentul în care o femeie contrazice rolul pe care îl are este respinsă, iar în momentul în care merge cu el este privită ca fiind inferioară băieților.
20 februarie
#interviuripentrurealitate
Citește și prima parte a interviului cu Teo.
