Liderii statelor Alianței Nord-Atlantice au ajuns la un acord, vineri, privind preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antirachetă din Europa, după ce Franța a primit asigurări că nu va exista un control direct al Washingtonului, afirmă surse citate de site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax. Pe de altă parte, SUA trimit un batalion de 1.000 de militari și blindate în România, la baza Kogălniceanu, ca parte din brigada mecanizata pe care SUA o trimite in Europa, au explicat surse oficiale. Trupele vor fi detasate pe termen lung, dar vor fi rotite la fiecare noua luni cu celelalte trupe din cadrul brigazii americane. De asemenea, Trupele NATO rămân în Afganistan și după sfârșitul acestui an. Alianța a stabilit la summitul de la Varșovia că talibanii, dar și ISIS, rămân un pericol în acea zonă. Azi este a doua și ultima zi a reuniunii și mai sunt așteptate decizii cu privire la Ucraina, Georgia și Republica Moldova.&n
UPDATE. NATO va sprijini militar trupele Afganistanului, dar și financiar, cu un miliard de dolari anual.
NATO are în prezent 12.000 de soldați în Afganistan, care antrenează și asistă forțele locale. Contingentul trimis de România numără 600 de soldați.
Tot astăzi, cele 28 de state vor mai discuta despre lupta cu Statul Islamic, dar și despre relația cu Republica Moldova, Georgia și Ucraina.
În prima zi a summitului, NATO a luat cele mai importante decizii de întărire a flancului estic din ultimii 25 de ani. Aproape patru mii de soldați vor ajunge de anul viitor în țările baltice și în Polonia. România așteaptă și ea trupe NATO.
"Este un pas important. Dar este doar o parte dintr-un efort mai amplu, inclusiv planuri privind o prezență adaptată în sud-est, construită în jurul unei brigăzi multinaționale din România. Astăzi am hotărât să declarăm capabilitatea operațională inițială a sistemului antirachetă al NATO. Asta înseamnă că navele americane din Spania, radarul din Turcia și interceptorii din România pot lucra împreună sub comanda și controlul NATO", a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Principala preocupare a României la acest summit a fost însă ocolită. Statele membre nu au luat nicio decizie cu privire la o prezență maritimă în Marea Neagră.
"Mai multe țări au vorbit despre nevoia unei prezențe sporite pe mare și în aer, dar vom vorbi mai mult despre acest lucru la întâlnirea miniștrilor Apărării din luna octombrie", a anunțat acesta.
Președintele Klaus Iohannis a susținut la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic că așteaptă propuneri substanțiale din partea NATO la reuniunea miniștrilor Apărării din octombrie cu privire la consolidarea prezenței în Marea Neagră.
"Marea Neagră este, în mod particular, o componentă importantă a securității euro-atlantice. Nu trebuie să existe dubii în acest caz. Din păcate, aici, în regiunea Mării Negre, am asistat în ultimii doi ani la schimbări dramatice în ceea ce privește mediul de securitate, începând de la anexarea ilegală a Crimeii și continuând cu destabilizarea regiunii Donbas. Pentru a îmbunătăți apărarea, am prezentat propuneri pentru consolidarea prezenței maritime și aeriene în regiunea Mării Negre. Pe baza deciziilor pe care le-am luat, aștept propuneri substanțiale din partea autorităților militare NATO la reuniunea miniștrilor Apărării din octombrie, pentru dezvoltarea unui cadru întărit privind prezența navală și aeriană", a declarat Iohannis, vineri, la reuniunea NAC, potrivit unui document remis AGERPRES.
Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a declarat că Alianța nu vrea un Război Rece cu Rusia, scrie BBC. Alianța Nord-Atlantică nu vrea confruntarea militară, ci dialogul constructiv cu Moscova, a declarat acesta, subliniind că, în pofida măsurilor de disuasiune luate de NATO, Rusia nu trebuie izolată.
"Alianța Nord-Atlantică nu reprezintă nicio amenințare pentru nimeni. Nu vrem un nou Război Rece, nu vrem o nouă cursă a înarmării. Și nu vrem confruntare militară. Consolidăm capacitățile de disuasiune și apărare, dar, în același timp, încercăm să avem un dialog constructiv cu Rusia. Rusia este cel mai mare vecin, este un membru permanent al Consiliului de Securitate ONU. Joacă un rol important în gestionarea provocărilor din Europa și din vecinătatea Europei. Rusia nu poate și nu trebuie să fie izolată", a spus Stoltenberg.
"Prin intensificarea activităților militare în Europa și în apropierea Europei, avem interesul de a ajunge la un acord cu Rusia asupra direcțiilor pe care le avem în vedere. Trebuie să facem toate eforturile pentru a evita interpretările eronate și accidentele", a adăugat Stoltenberg, subliniind că măsurile luate de Alianța Nord-Atlantică vor fi discutate în cadrul Consiliului NATO-Rusia programat după summitul de la Varșovia.
Alianța Nord-Atlantică a aprobat vineri planul de consolidare a prezenței militare în Europa de Est, prin desfășurarea a mii de militari în România, Polonia și în țările baltice.
Sistemul antirachetă din Europa, operațional. Ce presupune
Anunțul privind declararea sistemului antirachetă ca fiind operațional a fost făcut de către un oficial NATO, vineri după amiază, în timpul lucrărilor summit-ului:
"Liderii statelor NATO vor lua decizia formală că sistemul antirachetă din Europa este operațional", a declarat un oficial din cadrul Alianței Nord-Atlantice.
"Acest lucru înseamnă că navele americane echipate cu sisteme antirachetă staționate în largul Spaniei, un radar din Turcia și sistemul antibalistic din România vor putea funcționa împreună sub comandament NATO", a explicat oficialul citat. Anunțul a fost făcut în timp ce la Varșovia este în curs summitul Alianței Nord-Atlantice.
Un alt oficial din cadrul Alianței Nord-Atlantice a confirmat că "se întrunesc condițiile" de plasare a instalațiilor antibalistice din Europa sub comandament NATO. Franța a acceptat preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antibalistic după ce a primit garanții că nu va exista un control direct al Statelor Unite.
Cu puțin timp înainte de summitul de la Varșovia, zece mii de soldați, din 13 state NATO, au participat la exerciții militare de amploare în statele baltice. Manevrele se doresc a fi un mesaj pentru Rusia: unui atac împotriva unui stat-membru NATO îi vor răspunde 28 de țări. Realitatea TV a fost singura televiziune din România, care a trimis o echipă la manevrele NATO din Estonia, intitulate ,,Saber Strike" - adică ,,Lovitură de sabie".