02 IULIE 2014 Scrisoarea unui EURODEPUTAT ROMÂN a făcut furori la Bruxelles Sorin Moisă, un europarlamentar socialist reprezentând România, i-a răspuns într-un mod inedit candidatului britanic la funcţia de preşedinte al Parlamentului European. Sajjad Karim, membru al grupului conservatorilor din PE. Acesta le trimisese eurodeputaţilor o scrisoare prin care le cerea sprijinul pentru a câştiga şefia organului legislativ al Europei.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. Partidul Mișcarea Populară, lider în mediul urban Partidul Mişcarea Populară şi Mircea Diaconu au obţinut cel mai mare scor electoral printre electoratul de la oraş. Cel puţin aşa se arată într-un document intern al PMP, obţinut de ziarul Adevărul. În document se arată că Mişcarea Populară a obţinut cel mai bun scor electoral şi în Bucureşti. În plus, faptul că anul acesta au fost mai mulţi oameni la vot se datorează şi PMP-ului care a mobilizat alegătorii, mai scrie în analiza efectuată de partid. POLITICĂ
Diaconu merge vineri la BEC pentru mandatul de europarlamentar. Joi a avut spectacol la Timişoara POLITICĂ
Video REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. PSD-iștii au avut INTERZIS la petrecere Primele exit-poll-uri care aratătau peste 40 de procente pentru alianta PSD-UNPR-PC nu au reprezintat motiv de sărbatoare la sediul social democratilor din Kiseleff. Spre deosebire de turul de scrutin pentru Bruxelles din 2009, când de pe o scenă special amenajată s-au ţinut discursuri şi s-a aplaudat anul acesta aproape că a lipsit orice spirit de sărbătoare. Doar câţiva curioşi au animat curtea partidului în timp ce liderii au rămas în interiorul sediului şi au aşteptat rezultatele. POLITICĂ
26 MAI 2014 REZULTATE EUROPARLAMENTARE 2014 - Cluj: Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile pentru PE
Neonaziştii din NPD obţin un mandat în PE în Germania, partidul antieuro - 7 mandate Partidul neonazist german NPD îşi va face intrarea în Parlamentul European pentru prima dată în istorie, potrivit rezultatelor definitive, publicate luni dimineaţă, ale alegerilor europene, câştigate de conservatorii cancelarului Angela Merkel, relatează AFP. POLITICĂ
Alt tip Cum va arăta Parlamentul UE: PPE - 214 mandate, socialiştii - 189, iar extremiştii - aproape 140 Popularii Europeni rămân cel mai imprtant grup politic în Parlamentul European, după alegerile europene, urmaţi de socialişti. Extremiştii au obţinut multe voturi, dar nu vor constitui un grup omogen. POLITICĂ
REALITATEASPORTIVA.NET Bogdan Lobonț, atacat de un fost rapidist: „Dacă îmi făcea aşa un antrenor, scoteam tricoul şi îl lăsam pe el să joace”
REALITATEAFINANCIARA.NET Poate România să aibă propriul program pentru viitor? Și pentru propria dezvoltare?
TABU.RO Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Sursa infectării în cazul marelui actor
26 MAI 2014 EUROPARLAMENTARE 2014. ŞOC în EUROPA după rezultatul din Marea Britanie. Îngrijorare pentru români
26 MAI 2014 REZULTATE EUROPARLAMENTARE 2014. Erori la două secţii de votare, procesele-verbale fiind refăcute
Exclusiv 26 MAI 2014 REZULTATE EUROPARLAMENTARE 2014. Guşă: Atât de jos e ţara, să voteze un partid de baroni penali?
Jean-Claude Juncker revendică victoria PPE în alegeri şi preşedinţia Comisiei Europene Partidul Popular European pare să fie câştigătorul alegerilor europarlamentare. POLITICĂ
Exclusiv REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Cristoiu: Antonescu îşi joacă partidul la RULETA RUSEASCĂ REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Impunerea unui scor de 20% la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE a fost o nebunie din partea preşedintelui PNL. Aprecierea a fost făcută la Realitatea TV de către jurnalistul Ion Cristoiu. În opinia sa, prin impunerea unui prag, Antonescu şi-a jucat propriul partid la "ruleta rusească". POLITICĂ
Exclusiv 25 MAI 2014 REZULTATE EUROPARLAMENTARE 2014. Cristoiu: Bunul simţ cerea ca Ponta să clămpănească acum
25 MAI 2014 ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. Ce a făcut Crin Antonescu imediat după ce a aflat rezultatele
25 MAI 2014 Antonescu, despre decizia BEC pe listele suplimentare: Mi se pare un fel de "liber la furat, băieţi"
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. MAI: 190 de sesizări privind încălcarea legii electorale Un număr de 190 de sesizări privind posibile încălcări ale legii în desfăşurarea procesului electoral s-au înregistrat duminică, până la ora 19.00, o mare parte dintre acestea, mai precis 75, nefiind confirmate în urma verificărilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. POLITICĂ
PSD Dâmboviţa, plângere împotriva unui primar pe motiv că ar fi agresat un candidat al Alianţei POLITICĂ
Oprescu: Am votat pentru ca cei care ne reprezintă în UE să ştie despre ce vor vorbi la Bruxelles POLITICĂ
Prefectul de Dâmboviţa, reclamat că în ziua alegerilor face "strategii electorale" la sediile PSD POLITICĂ
EUROPARLAMENTARE 2014. Afişe cu gropari în tricouri cu sigla PNL, în Bistriţa. Liberalii acuză PSD EUROPARLAMENTARE 2014. Două plase cu afişe în care apar gropari cu tricouri galbene cu sigla PNL care sapă un mormânt, având pe cruce sigla partidului, au fost adunate din Bistriţa de către liberali, care îi suspectează pe cei de la PSD că au pus aceste afişe în diverse locuri din oraş. POLITICĂ
Deputat PNL: Pacienți în halate și pijamale, scoși din spital și încolonați la vot în Sectorul 5 EUROPARLAMENTARE 2014. Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat duminică, într-o conferință de presă, că a sesizat Poliția cu privire la faptul că un grup de pacienți, aflați în halate și pijamale, au fost scoși dintr-un spital din Sectorul 5 din Capitală și ”încolonați” la o secție de vot de către o asistentă. POLITICĂ
INCIDENTE la alegerile europarlamentare: 59 de sesizări privind contravenţii sau infracţiuni Un număr de 59 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni la alegerile de duminică au fost înregistrate de la deschiderea urnelor, cele mai multe în Bucureşti, Dâmboviţa, Dolj, Mehedinţi şi Giurgiu, şi au fost date 48 de amenzi pentru încălcarea legislaţiei electorale, potrivit MAI. ACTUAL
PLAYTECH.RO A fost mai valoros ca aurul, dar omenirea l-a uitat. Materialul mov pentru care se băteau toți
ROMANIALIBERA.RO Pentru cine bat clopotele? Foștii președinți și foștii prim-miniștri vor avea funeralii de stat cu onoruri militare