Prima clinică socio-medicală a BOR a fost inaugurată, în Capitală
14 mai 2009, 16:54 |
Actualizat Duminică, 17 Mai 2009 02:34
Prima clinică socio-medicală a Bisericii Ortodoxe Române (BOR), inaugurată sâmbătă, în Bucureşti, va oferi consultaţii medicale atât persoanelor asigurate, cât şi celor fără asigurare medicală, în specialităţi precum pediatrie, medicină internă, cardiologie, ORL, ginecologie şi oncologie.
"Cu ajutorul enoriaşilor, al autorităţilor, dar şi al personalităţilor publice, am reuşit să construim un centru socio-medical unic pentru această zonă, cu o gamă largă de servicii medicale şi sociale, să aducem medici experimentaţi, totul pentru a veni în sprijinul celor în nevoie", a declarat preotul paroh al Bisericii Sf. Spiridon Vechi, Ioan Iordache.
Centrul va asigura şi alte servicii de îngrijire medicală şi socială, oferind asistenţă la domiciliu pentru bătrânii bolnavi şi cei singuri, dar şi persoanelor nedeplasabile care nu au cine să le îngrijească.
În a doua etapă, planificată pentru intervalul iulie-decembrie 2009, centrul va oferi, zilnic, mese gratuite pentru aproximativ 100 de copii ai străzii şi copii proveniţi din familii cu venituri reduse. Vor fi organizate, de asemenea, cursuri de utilizare a calculatorului şi de limbi străine, matematică şi fizică pentru copii dotaţi proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula








Feedback

