Patru şcoli din oraşul bulgar Triavna, închise de teama gripei porcine
Gripa porcină a paralizat aproape în întregime oraşul montan Triavna, din Bulgaria, unde patru şcoli au fost închise, iar elevii acestora trimişi acasă.
Elevii au beneficiat de această vacanţă pe termen nelimitat, după ce 250
de colegi au rămas acasă la începutul săptămânii, deoarece prezentau
simptome de contaminare cu virusul AH1N1.
"Directorul Şcolii Slavejkov m-a informat, la 22 octombrie, că 44% dintre copii prezintă simptomele gripei porcine", a declarat medicul Vladimir Pencikov.
Testele efectuate ulterior la Sofia au dovedit că cinci dintre copii au
fost contaminaţi cu virusul gripei. Unii localnici se tem că boala se
va răspândi, însă alţii au spus nu consideră gripa porcină drept un motiv
mai serios de îngrijorare decât o gripă normală. "În fiecare an avem gripă - procină sau obişnuită - care este diferenţa? Nu ar trebui să fim atât de îngrijoraţi", a precizat un localnic.
De aceea, mulţi localnici, în special pensionarii, continuă să iasă din casă şi să se întâlnească.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a decedat din cauza gripei H1N1, la Sofia, după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie şi nu a urmat un tratament medical. Acesta este cel de-al doilea deces anunţat în Bulgaria, provocat de gripă.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile
Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...
Elena Udrea apare într-un clip care...








Feedback

