Ultimele Stiri· 2 min citire

În schimbul semnăturilor pentru Băsescu, o profesoară din Cluj promite elevilor nota 10

În schimbul semnăturilor pentru Băsescu, o profesoară din Cluj promite elevilor nota 10

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 oct. 2009, 13:44

În prag de alegeri prezidențiale, liceenii se implică și ei pentru a lua o notă mare la disciplinele grele. O profesoară, din Cluj, le-a cerut elevilor, la ora, să strângă semnături pentru candidatura lui Traian Băsescu în schimbul unei note de 10. Rodica Urda predă la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau" din Cluj-Napoca discipline tehnologice.

Directorul școlii, Ioan Todea spune că "Doamna profesoară predă la toate nivelurile și se pare că ar fi discutat cu o clasa de a XI-a"

Tot ce aveau de făcut elevii din clasa a XI-a era să completeze listele primite de la profesoara, cu numele și CNP-urile prietenilor sau a rudelor.

"Ne-a propus să strângem semnături pentru Băsescu. În schimbul listelor ne-a promis un 10. Câțiva dintre colegii mei au luat aceste liste", a spus o elevă a profesoarei.

Dacă se va constată că profesoara a vrut să dea note în schimbul unor liste pentru Băsescu, ea riscă să fie sancționată chiar cu excluderea din școală. "Consiliul profesoral s-a întrunit, s-a constituit comisia de cercetare a cazului, vor lua declarații și vor prezenta un raport. Vor stabili dacă s-a întâmplat așa sau nu. Dacă s-a întâmplat acest lucru vor stabili ce sancțiune se va aplica. Termenul de finalizare a raportului e de zece zile", a declarat Ioan Todea, directorul Colegiului Tehnic "Edmond Nicolau"  din Cluj-Napoca.

"După ce s-a aflat în școală profesoara a venit în clasă și i-a cerut  unei colege foile pe care le-am primit să le rupă și să le arunce ca să nu aibă probleme", a declarat o elevă a Colegiului Tehnic "Edmond Nicolau"

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri