Ultimele Stiri· 2 min citire

Cristi Balaj va arbitra meciul dintre Universitatea Craiova şi Dinamo

Cristi Balaj va arbitra meciul dintre Universitatea Craiova şi Dinamo

Cristi Balaj va arbitra meciul dintre Universitatea Craiova şi Dinamo

Publicat6 apr. 2009, 13:50
Actualizat7 apr. 2009, 02:15

Arbitrul Cristi Balaj a fost desemnat să conducă la centru partida dintre Universitatea Craiova şi Dinamo, unul dintre derby-urile rundei cu numărul 23 din Liga I, au declarat luni pentru NewsIn surse din CCA.

Băimăreanul Balaj era în cărţi pentru a conduce meciul dintre Dinamo şi Rapid, scor 3-0, din etapa a 22-a, fiind din provincie, dar şi pentru că prestaţiile sale din acest sezon au fost foarte bune. Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, a decis însă să îl trimită pe bucureşteanul Aurelian Bogaciu la derby-ul rundei trecute, tocmai pentru că la disputa dintre Universitatea Craiova şi Dinamo nu putea delega un arbitru din Capitală, astfel încât Balaj va conduce jocul din Bănie.

Cristian Balaj a mai arbitrat în carieră alte două partide între Universitatea Craiova şi Dinamo, ambele disputate pe stadionul Ion Oblemenco, şi de fiecare dată bucureştenii s-au impus. Primul joc s-a disputat la data de 13 octombrie 2001, iar dinamoviştii au câştigat cu scorul de 2-0, în timp ce a doua partidă a avut loc la 28 septembrie 2003, când roş-albii s-au impus cu scorul de 1-0.

Centralul din Baia Mare a arbitrat 21 de meciuri ale celor de la Universitatea Craiova, în care aceştia au înregistrat 8 victorii, 4 egaluri şi 9 înfrângeri, în timp ce cu Balaj la centru, Dinamo a disputat 28 de jocuri, în care a înregistrat 15 victorii, 4 egaluri şi 9 înfrângeri.

Meciul dintre Universitatea Craiova şi Dinamo, din etapa a 23-a a Ligii I, se va disputa miercuri, de la ora 21:00, pe stadionul Ion Oblemenco şi va fi transmis de Antena 1. În jocul tur, dinamoviştii au câştigat la limită, scor 1-0, prin golul marcat de Marius Niculae

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri