Andronescu: Boc ne-a întrebat ce facem dacă se ia decizia de revocare, i-am zis că ne dăm demisia
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat miercuri, după şedinţa de Guvern, că premierul Emil Boc i-a întrebat, la finalul şedinţei, pe miniştrii PSD ce vor face dacă preşedintele decide revocarea vicepremierului Dan Nica, social-democraţii răspunzând că-şi dau demisia.
"Ne-a întrebat dacă preşedintele ia decizia de revocare ce vom face şi noi i-am repetat ceea ce spunem de câteva zile: ne dăm demisia", a declarat Andronescu. Întrebată dacă au fost tensiuni în şedinţa de Guvern, ministrul Educaţiei infirmat acest lucru.
"Nu, a fost una chiar foarte normală.
Au fost multe documente pe ordinea de zi şi pe ordinea de zi
suplimentară", a precizat Andronescu, menţionând că a fost discutată
inclusiv o ordonanţă de urgenţă privind referendumul.
Premierul Emil Boc i-a întrebat pe miniştrii social-democraţi, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului, ce vor face în cazul în care preşedintele Traian Băsescu va semna decretul de revocare a lui Dan Nica, iar aceştia au răspuns că îşi vor înainta demisiile, potrivit deciziei luate în PSD.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

