Foto: RTV

În funcţie de vechime şi de salariul actual, cei care vor să plece din combinat primesc între 10.000 şi 25.000 de lei, precum şi 6 până la 24 de salarii care vor fi achitate lunar.

Aproape 1.000 de angajaţi au primit până acum acceptul conducerii, iar alţi 1.000 au dosarele complete şi aşteaptă o decizie. Până acum au fost acceptate doar dosarele celor cu vechime mare în muncă.

Cei care au fost acceptaţi în program se consideră norocoşi.

Lipsa de comenzi din ultima perioadă a determinat conducerea de la Arcelor Mital Galaţi să închidă temporar mai multe secţii, iar angajaţii au fost trimişi în concediu de odihnă, prin rotaţie. În cazul în care situaţia nu se va schimba, o parte din cei 14.000 de salariaţi ar putea fi trimişi în şomaj tehnic.

2.000 din cei peste 14.000 de salariaţi ai combinatului siderurgic gălăţean s-au înscris deja pe listele de plecări voluntare. Oamenii speră să obţină sumele compensatorii puse la bătaie de patronat.