Peste 150 de unităţi de învăţământ din judeţul Timiş au primit aviz nefavorabil de funcţionare de la inspectorii sanitari, multe dintre acestea nefiind renovate deoarece imobilele sunt revendicate, iar primarii nu doresc să investească bani.
Circa 80 de unităţi de învăţământ din judeţul Timiş din cele
aproximativ 700 sunt revendicate de către proprietari. Dintre acestea
unele au fost deja retrocedate (peste 40), iar pentru altele primăriile
sunt nevoite să plătească chirii pentru a putea adăposti cursurile
elevilor. În localitatea Cenei, spre exemplu, nici măcar igienizarea
unităţii de învăţământ nu se poate face în totalitate, din cauza
fondurilor puţine atribuite pentru acest lucru. Asta pentru că
unitatea este revendicată de către proprietar şi retrocedată. Edilul
şef al localităţii declară că există un contract de închiriere pentru
doi ani cu proprietarul de drept, iar investiţiile într-o clădire care
nu aparţine administraţiei locale nu sunt justificate, susţine Gabriel
Ilaş.
Elevii şcolii primare din Cenei ar putea fi mutaţi, din
cauza faptului că şcoala nu este autorizată în grădiniţă, construită de
către primărie. "Şcoala este începută, dar cu această criză, nu ştim
dacă vor veni banii necesari (n.r, fonduri guvernamentale)", a declarat
primarul Ilaş.
"Principalele motive pentru care nu s-a acordat
autorizaţie sanitară de funcţionare sunt lipsa apei potabile,
neasigurarea în condiţii corespunzătoare a climatului termic, clădiri
vechi degradate cu infiltraţii şi risc de accidente, grupuri sanitare
neamenajate sau neigienizate, lipsa circuitelor sanitare prevăzute de
legislaţie, mobilier vechi deteriorat care prezintă risc de
accidentare, clădiri retrocedate în care nu s-au mai făcut
investiţii", a transmis directorul coordonator al DSP Timiş, Horia
Vermeşan.
Potrivit inspectorilor de la Direcţia de Sănătate Publică Timiş,
aproape 23 la sută dintre unităţile existente în judeţ (164 din 271) nu
deţin autorizaţie sanitară de funcţionare. 96% dintre acestea provin
din mediul rural şi 5% din urban (un liceu, două grădiniţe cu program
prelungit şi una cu program normal, respectiv o şcoală specială
gimnazială).
De asemenea, 11,25% din şcolile normale cu curs de predare I-VIII sunt
neautorizate şi tot din mediul rural. Tot din mediul rural sunt 71,60%
şcoli primare neautorizate, iar 44,73%- grădiniţe cu program normal.