Potrivit datelor din raport, în 2005 au fost condamnaţi definitiv
pentru fapte de corupţie doi procurori şi un magistrat asistent, în
anul 2007 trei judecători, în 2008 un judecător, doi procurori şi un
grefier, iar în anul 2009 un procuror.
"Cu excepţia CSM, care a
furnizat aceste date numai pentru ultimii trei ani, nici Ministerul
Justiţiei, nici Ministerul Public nu deţin statistici cu privire la
categoriile de persoane din sistemul juridic condamnate pentru
corupţie, fiind evident că nu au avut vreo intenţie de preocupare
pentru o strategie anticorupţie în acest sistem", se arată în raport.
În perioada 2005-2008 au fost trimişi în judecată pentru fapte de
corupţie 26 de magistraţi, majoritatea proceselor fiind încă pe rolul
instanţelor. "Până în prezent, avem o singură hotărâre de achitare din
cele 26 de trimiteri în judecată", a declarat şeful Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, Daniel Morar, prezent, luni după-amiază, la Grupul pentru
Dialog Social, unde a avut loc lansarea raportului "Vulnerabilităţi ale
sistemului juridic din România", realizat de Iniţiativa pentru o
Justiţie Curată.
Conform raportului prezentat luni de judecătorul Cristi Danileţ, 60%
dintre români consideră că există corupţie în justiţie. Cu toate
acestea, numai 11% dintre persoanele intervievate de Iniţiativa pentru
o Justiţie Curată, arată că li s-a cerut sau au dat mită.
"Percepţia de corupţie este extinsă, dar cazurile de corupţie sunt mai reduse", a explicat Danileţ.
Iniţiativa pentru o Justiţie Curată a lansat, luni, în cadrul unei
dezbateri la care iau parte magistraţi şi jurnalişti, studiul
"Vulnerabilităţi ale sistemului juridic din România". Raportul se
bazează atât pe studiile şi sondajele despre corupţie din prisma
experienţei şi percepţiei populaţiei şi a personalului juridic, cât şi
pe date oficiale privind dosarele penale şi disciplinare instrumentate
pentru personalul judiciar. Lucrarea a fost coordonată de judecătorul
Cristi Danileţ, preşedintele Societăţii pentru Justiţie şi face parte
dintr-o cercetare mai amplă asupra corupţiei din sistemul juridic.
1 EUR= 4.1298 RON 










Feedback
Este inadmisibil ca ,,un student,, sa faca astfel de afimatii generice, respectiv sa sustina cu nonsalanta, pe baza spuselor unor persoane, ca toti judecatorii sunt corupti. Tot asa as putea afirma si eu ca TOTI STUDENTII SUNT CHIULANGII sau ca isi cumpara examenele, pentru ca stiu sau am auzit acest lucru de la o multime de studenti sau de la alte cunostinte.
Totusi, nu imi permit sa imi asum o astfel de afirmatie, pentru ca sunt convins ca majoritatea sudentilor obtin rezultatele pe merit si sunt studiosi.
Daca studentul nostru cunoaste cca. 10 cazuri de coruptie concrete, trebuia sa le reclame ori sa indrume acele persoane sa o faca.
Din pacate, la noi in tara, in toate domeniile vorba e la putere, faptele mai putin. Suntem o tara care traieste din si prin talk show-ri.
De obicei nu ma preocupa astfel de mesaje. Intamplator am dat de mesajul ,,studentului,, si nu am putut ramane indiferent, in conditiile in care muncesc de dimineata pana seara, inclusiv in concedii, ma documentez, si ma preocupa soarta fiecarui justitiabil. Nu ma plang, pentru ca o fac cu pasiune si aceasta este meseria pe care am dorit sa o practic. Insa vreau sa ii spun ,, studentului,, ca nu sunt o exceptie, majoritatea colegilor mei fiind la fel de constiinciosi.
Chiar daca justitia este un serviciu public, nu inseamna ca trebuie terfelit oricand si mai ales atunci cand nu mai avem pe cine da vina pentru neajunsurile din viata de zi cu zi si pentru nemultumirile fata de clasa politica.
Aplica pe jobs.realitatea.net