Weekendul începe cu mai puține ploi decât vineri, dar temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod normal în această perioadă. Începând de duminică, vremea se va încălzi ușor, astfel că de Sfânta Maria vom avea soare și multe grade în termometre în zona de sud a țării. În celelalte regiuni, însă, vor reveni ploile.
VREMEA SÂMBĂTĂ
Sâmbătă, vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul precipitațiilor, dar va fi răcoroasă pentru această dată din an, în special dimineața și noaptea, deși valorile termice diurne vor marca o creștere. În cursul zilei, în regiunile sudice și centrale, dar numai izolat și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în regiunile estice și pe crestele montane, cu viteze ce vor atinge trecător și pe spații mici, în special pe litoral, 50...60 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în depresiuni și 25...26 de grade în sud și vest, izolat mai ridicate în Lunca Dunării spre 27 de grade, potrivit Realitatea TV.
În Capitală, tot răcoare pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade.
La munte, vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul precipitațiilor, dar va fi răcoroasă pentru această perioadă, în special dimineața și noaptea, deși valorile termice diurne vor marca o creștere față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua, când pe arii restrânse vor fi ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste.
La mare, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, în special ziua, cu viteze ce vor depăși la rafală 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 24 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 și 25 de grade.
VREMEA DUMINICĂ
Duminică, vremea va fi predominant frumoasă, dar dimineața va fi răcoroasă în cea mai mare parte a țării. Maximele însă cresc, vor fi între 23-24 de grade în depresiuni și 30 de grade la Drobeta Turnu Severin și se vor apropia astfel de normele climatologic specifice acestei perioade. Seara în regiunile nordice, izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări la munte.â
În Capitală, vremea va fi predominant însorită, dar dimineața va fi răcoroasă. Maxima zilei va fi de 26...28 de grade.
VREMEA LUNI
Luni va continua să se încălzească ușor, devenind normală din punct de vedere termic în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în nordul țării la Suceava și 32 de grade în sud la Drobeta Turnu Severin, Giurgiu. În regiunile sudice cerul va fi variabil mai mult senin, în timp ce în restul țării se vor semnala averse și descărcări electrice. Izolat, mai ales la munte, cantitățile de apă vor putea fi mai însemnate. Vântul va avea intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.
În București, vremea se va menține predominant însorită și va continua să se încălzească ușor, devenind normală din punct de vedere termic. Dimineața, 11-12 grade mai putin in zona preoreseneasca, spre 8 grade. Maxima zilei, 31-32 de grade.