Voronin a prezidat o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate, pentru a discuta "tentativa de lovitură de stat"
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a prezidat şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, în cursul căreia a fost examinată o singură chestiune, cea cu privire la "tentativa de lovitură de stat" din Republica Moldova, informează un comunicat al Preşedinţiei.
Voronin a audiat rapoartele detaliate ale conducerii Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Ministerului Justiţiei privind caracterul şi evoluţia evenimentelor în capitala Republicii Moldova în zilele de 6 şi 7 aprilie.
Vorbitorii au prezentat o "informaţie exhaustivă despre posibilii conducători ai acestor acţiuni, etapele pregătirii prealabile a cunoscutelor evenimente, metodele dirijării nemijlocite cu dezordinile stradale din partea unui şir întreg de organizaţii", se arată în comunicat.
Şeful statului moldovean a subliniat încă o dată că "în atacul cinic asupra democraţiei şi statalităţii moldoveneşti, care a fost întreprins în 6 şi 7 aprilie, este evident că trebuie să fie văzute forţele care doresc să lipsească ţara de perspectiva europeană.
Voronin a cerut instituţiilor statului să facă totul pentru a-i trage la răspundere în conformitate cu legea pe organizatorii evenimentelor din 6 şi 7 aprilie, dar a spus că "procesele democratice în Republica Moldova nu trebuie să cedeze cu nici un pas în faţa provocatorilor".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou
Freezing rain sau ploaia îngheţată a produs...









Feedback

