Ziua sentinței pentru violatorii din Vaslui. Cei șapte tineri care au batjocorit o elevă de 18 ani și-au aflat pedepsele pentru faptele lor. Cea mai mare pedeapsă a fost primită de Silviu Burada, "organizatorul" violului - 8 ani și 4 luni de închisoare. Cei șapte tineri au fost arestați.
Condamnări în dosarul violului de la Vaslui. Cei 7 tineri au primit pedepse cuprinse între 5 ani și opt luni de închisoare pentru cei care au recunoscut și 8 ani și patru luni de închisoare în cazul celui care a organizat violul. Pe lângă pedepse, instanța a stabilit ca violatorii să plătească daune de 50 de mii de lei. De asemenea, judecătorii au înlocuit controlul judiciar cu arestul preventiv.
Silviu Burada - 8 ani și 4 luni de închisoare
Silviu Avădanei - 7 ani de închisoare
Andrei Burlacu - 7 ani de închisoare
Petrică Bolboceanu - 7 ani de închisoare
Ionuț Boicu - 5 ani și 8 luni deînchisoare
Ioan Surleac - 5 ani și 8 luni de închisoare
Alin Rotaru - 5 ani și 8 luni de închisoare
De asemenea, cei 7 tineri sunt obligați să plătească victimei daune morale de 50.000 de lei.
Decizia instanței nu este definitivă, putând fi contestată cu apel. Cei condamndați vor contesta, cel mai probabil, decizia luată astăzi.
Urmează ca instanța să trimită către Poliție cele șapte mandate de reținere, urmând ca politiștii să îi ridice de acasă, deoarece decizia instanței este executorie, iar cei șapte tineri urmează să fie arestați.
Procurorii au cerut 12 ani de pușcărie pentru viol în stare agravantă, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa pentru lipsire de libertate. Sentința va fi dată la ora 14:00.
Violul a fost comis în octombrie anul trecut, când tânara de 18 ani se întorcea de la școală. Ca să ajungă acasă, fata s-a urcat în masina a doi tineri pe care îi cunostea. Ea a ajuns însă pe un câmp, unde au fost chemați alți cinci băieți. Timp de trei ore tânăra a fost violată de cei șapte agresori. Nici măcar faptul că a leșinat de mai multe ori nu i-a oprit. Au stropit-o cu țuică și au continuat să o violeze, apoi au dus-o acasă. Tânăra și-a anunțat imediat părinții, iar aceștia au depus plângere.
Cazul celor șapte tineri a revoltat o țară întreagă. Deși trei dintre violatori și-au recunoscut faptele, atitudinea lor a fost de-a dreptul revoltătoare.
Gravitatea faptelor a dus inițial la arestarea lor, apoi judecătorii din Vaslui i-au pus sub control judiciar. Procurorii și avocata fetei au cerut pedepse maxime pentru cei șapte violatori din Văleni. Dacă judecătorul vor ține cont de solicitările lor, cei șapte riscă 12 ani de pușcărie pentru viol în stare agravantă, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa pentru lipsire de libertate.