Vinerea Mare mai este denumită Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă

Vinerea Mare mai este denumită Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă
Vineri, creştin ortodocşii marchează Vinerea Mare. Este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru păcatele oamenilor. Din acest motiv, Vinerea Mare este zi de post negru.
Ziua este denumită şi Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru. Vineri, în toate bisericile se pomeneşte despre patimile Mântuitorului şi se oficiază Prohodul Domnului, poate cea mai gravă şi solemnă slujbă a ortodoxiei.
De Vinerea Mare se leagă şi numeroase tradiţii şi chiar superstiţii. Se spune că dacă în Vinerea Mare plouă, anul va fi roditor. La ţară, femeile nu coc pâine, să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.
O altă tradiţie spune că în Vinerea Patimilor, când te scoli, e bine să ai o bucăţică de fier pe care să calci, ca apoi nu te mai loveşti tot anul.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























