Villeneuve desenează Formula 1, pentru România

Villeneuve desenează Formula 1, pentru România
Fostul campion mondial a fost desemnat să gândească configuraţia unui circuit ce va fi construit lângă Bucureşti.
Permanenta retrasare a graniţelor între care se desfăşoară Formula 1 a ajuns să includă, deocamdată în stadiul de proiect, inclusiv România.
Ultima iniţiativă ca ţara noastră să găzduiască un Grand Prix are susţinerea fostului campion canadian Jacques Villeneuve, acesta urmând să deseneze traseul viitorului circuit care ar urma să fie poziţionat undeva în zona Bucureştiului. "El va concepe un circuit permanent şi multifuncţional, care să găzduiască întreceri de turisme şi alte competiţii internaţionale, dar care să poată găzdui şi curse de Formula 1", a spus Jacques Samalens, unul dintre responsabilii societăţii Ramses-Project, care se află la originea acestei iniţiative.
Conform agenţiei France Presse, au fost identificate trei locuri în care ar putea fi amplasată pista, distanţele faţă de Capitală fiind cuprinse între 25 şi 75 de km. În primăvara anului trecut, o altă societate, South Pacific Group, promitea o investiţie de peste 300 milioane euro, la Snagov, pentru construirea unui complex în care să fie inclus, de asemenea, un circuit de Formula 1. Însuşi Jarno Trulli şi-a pus atunci semnătura pe contractul de acordare a licenţei, care prevedea că până în 2010 ţara noastră va avea un circuit funcţional.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























