Elena Udrea a anunţat că-i dă în judecată pe membrii Comisiei pe motiv că încearcă să-i fabrice un dosar, cei incriminaţi vor să ştie cine a făcut înregistrările şi cer o anchetă parlamentară. Prima explicaţie oficială a Camerei: exclus ca înregistrările să fi fost făcute cu sistemul de la Palatul Parlamentului.
"Cel puţin un aparat de înregistrare nu înregistrează câtă vreme nu e pornită instalaţia de sonorizare... cel puţin nu acesta", a declarat Ludovic Orban.
Dar instalaţia de sonorizare nu a fost oprită în şedinţa cu pricina. Secretarul general al Camerei are însă o altă opinie.
"Personalul Camerei Deputaţilor nu a fost implicat în această înregistrare, de asemenea aparatura din cameră nu a fost utilizată", a declarat şi Gheorghe Barbu, secretarul Camerei Deputaţilor.
Din înregistrări rezultă că, la şedinţa din 13 august, în afară de membrii Comisiei s-au aflat în sală două persoane care s-au ocupat de instalaţia de sonorizare şi de înregistrare.
Despre unul dintre aceşti tehnicieni, Ludovic Orban susţine că a intrat marţi în concediu şi este de negăsit. Este însă contrazis de secretarul Camerei care spune că respectivul angajat s-a prezentat marţi personal la Cameră pentru a da explicaţii.
Pentru că misterul nu e desluşit, membrii Comisiei au decis să ceară Biroului Permanent o anchetă privind înregistrarea discuţiilor din Comisie. După şedinţa Biroului vor discuta şi despre posibilitatea de a sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie pe această temă.
1 EUR= 4.2529 RON 







Logoul Explore the Carpathian garden
Logoul Explore the Carpathian garden -...
Diaconescu: Statul a plătit 6 milioane de euro...
Băcăuanii au fost nevoiţi să doarmă la...
Stăpânii de câini îi pot răsfăţa cu...
Ajutat de mamă, puiul a reuşit să scape de...








Feedback
ce rost are sa te iei de sustinatorii pdl? oare sustinatorii psd sau pnl dau pe dinafara de inteligenta, dle IQ minim?
Consider foarte prompta prezenta acestor inregistrari, doar asa ar fi putut fi dezvaluite mizeriile pe care le pun ei la cale, pe cale legala ar fi fost ingropate, distruse. Acum rahatu pute atat de tare incat au cam ametit si se misca haotic. Amuzant si totusi jenant pt sustinatorii psd si pnl, nu crezi dl.IQ minim?
Aplica pe jobs.realitatea.net
nu mai schimbati formatul emisiuniilor de stiri? nu aduceti altceva noutati?
prea mult circ cand tara asta e "flamanda" si lumea devine somera in toate sectoarele, parca ar fi o "publicitate electorala" a pnl-e.
toate au o limita,voi cei de la realitatea nu stiti sa va opriti?sau va place sa ne aratati prostia politicienilor care nu stiu sa faca mare lucru decat sa se dea in spectacol, veniti cu ceva nou, cand se va termina ancheta asta care mai mult ca sigur si o stim cu toti va "gasi" ceva "bube" marunte acolo,pt. ca nu-i asa? asta e scopul lor.
deci fortati politicieni sa se dea in spectacol aratand prostia lor.
imi place cum zici...cred ca asta e chiar procesul interior de gandire al acestor deputati, care se cred chiar ei mai presus de lege...vezi accidentul auto al lui orban...pedepsit? noooo, a dat bani si i-a amenintat putin si gata, acum prezideaza comisii de ancheta