Ultimele Stiri· 1 min citire

Lacul Bicaz este singurul loc din Moldova unde se pot practica sporturi nautice

Lacul Bicaz este singurul loc din Moldova unde se pot practica sporturi nautice

Lacul Bicaz este singurul loc din Moldova unde se pot practica sporturi nautice

Publicat16 iul. 2009, 06:30
Actualizat16 iul. 2009, 06:42
SursăRealitatea TV

I se mai spune, prin părțile locului, Marea Neagră din Neamț. O întindere nesfârșită, un lac imens, străjuit din toate părțile de munți. Este lacul Izvorul Muntelui, pentru cei mai mulți dintre noi, Bicaz, cel mai mare creat de mâna omului în România.

Destinație perfectă de vacanță, mai ales pentru împătimiții sporturilor nautice, Lacul Bicaz este singurul loc din Moldova unde se pot practica astfel de sporturi, de la ski la scufundări.

Ca să ajungi la Lacul Bicaz, pleci din Piatra Neamț până în orașul Bicaz, apoi mai mergi  vreo cinci kilometri. Lacul se arată dintr-o dată imens și tăcut. Nu-i vezi capătul decât dacă mai mergi kilometri întregi. Parcă te și sperie când te gândești cât de adânc este. Dar priveliștea pe care ți-o oferă de pe baraj, de la 127 de metri înălțime, nu are asemănare. Este cel mai mare lac artificial din România, cu un perimetrul mediu de 71 de kilometri.

Parcă e însă mai frumos să guști din frumusețea Bicazului chiar de pe apă. Nimic mai simplu. Poți merge cu vaporașul, costă 10 lei, sau poți închiria o barcă, pentru 100 de lei pe oră.

În partea de nord a lacului este cel mai frumos loc de unde poți admira Ceahlăul, în toată splendoarea lui. În această zonă reducem însă din viteză, ca să nu deranjăm pescarii. Că are balta pește, vorba aia. Mrean, lostriță, păstrăv curcubeu, plătică... undița s-o ai la tine.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri