România intră în recesiune, a avertizat președintele Traian Băsescu, la începutul ședinței extraordinare de la Palatul Victoria. Șeful statului a declarat că optimismul BNR nu are acoperire, câtă vreme va exista o scădere a PIB și în trimestrul II, ceea ce înseamnă intrarea în recesiune a României. În aceste condiții, Executivul trebuie să asigure, totuși, plata salariilor.
"Optimismul manifestat de BNR după aprilie nu are acoperire în evoluțiile viitoare economice, motiv pentru care vom avea o scădere de produs intern brut în trimestrul II, ceea ce înseamnă intrare în recesiune după toate normele", a avertizat, duminică, Traian Băsescu. VEZI VIDEO
"Abia în trimestrul III sau IV poate reușim să stăpânim deprecierea economiei", a completat Băsescu.
Pornind de la excedentul de lichidități din băncile comerciale, Traian Băsescu a sugerat Ministerului de Finanțe restructurarea datoriei. "În momentul de față, datoriile sunt pe termen scurt. Sugerez ca restructurarea datoriei să treacă la un termen mediu și lung, asta însemnând să se absoarbă excedentul de euro care există în bănci, însumând 1 miliard de euro disponibil", a explicat Băsescu.
Cât despre Banca Națională a României, șeful statului a avertizat că aceasta trebuie să fie predictibilă, ceea ce înseamnă că "va trebui să angajeze discuții cu băncile comerciale cu privire la reducerea rezervei BNR, la reducerea banilor băncilor comerciale care se află în rezerva Băncii Naționale".
Totodată, Traian Băsescu a atras atenția asupra faptului că, în momentul de față, în rezerva BNR se află aproape 12 miliarde de euro, nu 20 cu s-a afirmat, plus 6 miliarde de lei, care, însă, nu sunt banii Băncii Naționale, ci ai băncilor comerciale.
Șeful statului a mai precizat că, dacă vrem să intrăm în zona euro până în 2014, BNR trebuie să rămână cu o rezervă de numai 2%. Așadar, acești bani trebuie să fie eliberați oricum. "BNR trebuie să elibereze, treptat, banii care nu sunt ai băncii", a spus președintele.
Președintele a mai arătat că în aceste condiții este nevoie ca Guvernul să asigure plata salariilor.
În ceea ce privește programul "Prima Casă", plecând de la premisa că sistemul bancar românesc are un excedent foarte mare de resurse financiare în momentul de față și, în același timp, are dobânzi foarte mari, Traian Băsescu a sugerat că în cadrul ședinței de duminică de la Guvern să se stabilească o dobândă la euro în jurul valorii de 5%.
"Sper ca aceste două măsuri, programul "Prima Casă" și restructurarea datoriei Ministerului de Finanțe prin adunarea de pe piața bancară a cca. 1 miliard de lei, vor stimula coborârea dobânzilor", a concluzionat Traian Băsescu.
Guvernul s-a reunit, într-o ședință extraordinară, pentru a aproba normele metodologice ale programului Prima Casă, norme care vor stabili valoarea avansului, dobânzilor sau comisioanelor.
VEZI ÎNTREG DISCURSUL PREȘEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU, LA GUVERN