REALITATEA.NET a lansat luni REALITATEA.NET Live - un talk-show online despre oameni, fapte și evenimente cu greutate pentru români, moderat de Letiția Zaharia și transmis în direct în fiecare luni, începând cu ora 12. În această primă ediție, utilizatorii i-au putut adresa întrebări lui Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei.
Sorin Oprescu, text live:
Realibilitarea unui kilometru de stradă în București costă aproape 1 milion de lei, cu tot cu infrastructură și trotuare.
În centrul vechi sunt 44 de clădiri ale Primăriei pe care să le dau în cesiune astfel încât să le pot reface fațadele. Sper să pot să dau fața pe care trebuie să o aibă centrul istoric.
În legătură cu problemele legate de parcare, voi acționa pe trei direcții. Prima este parcarea dintre blocuri, avem în program 21 de parcări între blocuri. Vor fi la Piața Muncii, în spatele blocurilor de la Piața Alba Iulia și alte locuri. Vor mai fi și parcări subterane și parcări de descurajare, va fi o singură parcare de descurajare, la terminalul tramvaiului 5.
Îmi mențin afirmația că nu voi candida la prezidențiale. Unele dintre partidele politice folosesc acea formulă de copită a politicului peste administrație și peste alte domenii, care lasă o urmă îngrozitoare.
Consilierii au stat lângă mine și și-au făcut datoria, dar pot să aibă și alte proiecte sau pot să meargă și în alte direcții politice. Nu am nimic de ascuns. Cu fiecare plecare nu înseamnă că pierd ceva din prietenia pe care le-am arătat-o consilierilor mei.
Am dat dispoziție de primar ca, în parcuri, să se scoată plăcuțele cu "Nu călcați pe iarbă!"
Sunt peste 300 de clădiri cu bulină care intră în urgență maximă. În ultimii 18 ani s-au consolidat 12 clădiri. Pentru anul acesta avem în plan reablilitarea a 23 de clădiri. Pentru următorul an aș dori să realizaz cifra de 50 de clădiri reabilitate. Reabilitarea unui apartament de două camere se duce undeva la 10-13 mii de euro.
S-au cerut 11 milioane de euro în plus pentru acoperișul de deasupra gazonului de la Stadionul Lia Manoliu. Prețul ar fi ajuns astfel la 146 milioane de euro. Tribunele sunt acoperite și vom discuta, la momentul oportun, și despre acoperișul peste tot stadionul. Vreau să văd că se construiește stadionul efectiv și că se încadrează într-un grafic de construcție.
Eu vorbesc de 12 ani la Primărie, dacă mă vor și bucureștenii, pentru că ăsta este și motivul pentru care nu m-am dus la cursa prezidențială. Am comandat un sondaj și încrederea oamenilor în mine este mai mult decât mulțumitoare.
Vrem să deschidem un punct de informare turistică în Pasajul Universității, să refacem harta turistică a Bucureștiului și să vedem pe străzile orașului autobuze decapotabile.
Lucrările la Pasarela Ghencea-Domnești nu încep pentru că sunt de făcut exproprieri care reprezintă o dată și jumătate prețul pasarelei. Nu am acești bani pentru exproprieri, nu pot să dau între 3.400 și 4.000 euro pe metru pătrat pentru expropieri.
Mă gândesc la amenajarea unei gări în subteran, ar fi mai ușor și accesul de la metrou. Nu știu când am să îngrop gara, dar, odată cu terminarea Pasajului Basarab, încerc să amenajez un trotuar rulant pentru transportul celor care vin de la pasaj spre gară.
Clădirea de birouri de lângă Catedrala Sfântul Iosif este construită după niște aprobări cvasi ilegale. Am încercat să negociez acolo. În prezent construcția este oprită.
În termen de două săptămâni ar trebui terminate toate covoarele asfaltice din București.
Letiția Zaharia, prezentatoarea emisiunii-anchetă "Adevăr sau provocare", difuzată în fiecare sâmbătă seară la Realitatea TV, găzduiește, de luni, și videochatul REALITATEA.NET LIVE, un veritabil show online de opinie și dezbateri în care Letiția va încerca, alături de invitatul său, să contureze imaginea globală a evenimentelor de maxim interes pentru români.
De profesie chirurg, fost director al spitalelor Universitar și Elias din București, Sorin Oprescu, invitatul acestei prime ediții REALITATEA.NET LIVE, a câștigat funcția de primar în urma algerilor din iunie 2008.
De curând, Sorin Oprescu a anunțat reînceperea lucrărilor la Pasajul Basarab și la stadionul Lia Manoliu, iar în conferința de presă de la începutul lunii aprilie a declarat că prioritățile Primăriei Generale a Capitalei sunt amenajarea parcărilor, grădinițelor, spațiilor verzi și a bulevardelor și reabilitarea școlilor.
REALITATEA.NET este liderul website-urile de știri din România și, totodată, cel mai important produs din portofoliul F5, compania de web a grupului Realitatea-Cațavencu.