Un ofiţer român a fost rănit în Afganistan

Un ofiţer român a fost rănit în Afganistan
Un ofiţer român a fost rănit în Afganistan. Locotenent-colonelul Augustin-Nicuşor Pegulescu, de 42 de ani, se afla într-o patrulă mixtă româno-americană în momentul incidentului.
Ofiţerul român era într-o misiune de recunoaştere, iar autovehiculul blindat în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de Baza Lagman.
Locotenent-colonelul a fost evacuat de urgenţă la spitalul militar din Qalat, unde beneficiază de asistenţă specializată, fiind stabil medical şi conştient.
Pegulescu face parte din Structura de comandă şi control a Task Force Zabul.
Un alt militar român a fost rănit în Afganistan în urmă cu câteva zile, pe 3 ianuarie. Nicolae Paraschiva executa o misiune de intervenţie rapidă într-o patrulă mixtă, împreună cu o echipă genistică americană (EOD), la aproximativ 50 de kilometri de baza Lagman, Qalat.
România are 778 de militari în Afganistan, din care 721 în misiunea ISAF şi 57 în Enduring Freedom.
Până la finalul lui 2008, 8 militari au decedat în Afganistan şi circa 30 au fost răniţi.
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














