Foto: Realitatea TV

Aceasta este cea de a şasea paradă gay anuală desfăşurată la Taipei. Participanţii au declarat că sunt foarte mândri să ia parte la o paradă atât de fastuoasă.

"Sunt foarte încântat, deoarece este cea mai mare paradă gay din Asia şi sunt mândru că sunt unul dintre ei", a declarat Ted, un participant din Malaezia.

Asociaţia pentru egalitatea între sexe din Taiwan s-a plâns că persoanele gay sunt excluse din societate şi sunt frecvent victimele violenţei semenilor şi ale hărţuielilor din partea autorităţilor.

În 2003 a fost propus un text de lege pentru legalizarea căsătoriilor între homosexuali, dar proiectul a întâmpinat rezistenţe din partea unor membri ai cabinetului şi ai legislativului.