Foto: NewsIn

"Prin nişte intermediari i-au cerut 50.000 că dacă nu, se duc şi se înţeleg cu comandantul poliţiei sau cu procurorul. Asta este ce au transmis ei lui Gigi Becali. Acesta a spus că nu îl interesează", a declarat Victor Becali.

Victor Becali mai spune că cel care a sunat la 112 pentru a reclama incidentul din zona Victoriei nu este un taximetrist, ci chiar şeful clanului de interlopi, Sandu Geamănu.

Cei trei care au furat maşina lui Gigi Becali au încercat să-l stoarcă de bani pe Becali, dar, pentru că nu le-au ieşit cărţile, au decis să se răzbune, ducându-se la poliţie! Este ipoteza lansată de jurnaliştii de la Cancan. Mai mult, înainte să-l contacteze pe miliardar, denunţătorii au vrut să vândă povestea, contra sumei de 60.000 de euro, ziarului Cancan

În cadrul Ediţiei speciale, a fost prezentată şi o stenogramă a unei convorbiri dintre fraţii Geamănu. Întreaga convorbire se află la dosar:

Petre Ilie, zis Geamănu: Fă-i pe oameni să-şi scoată de la medicii legişti, să-l luăm! Şi cu certificatul ăla să meargă să ia caşcavalul 50.000.

Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu: Da, aşa facem!

Petre Ilie, zis Geamănu: E urât, trebuia să îi ţină pe oameni la medico-legal, frumos. Ai înţeles că îi leagă după aia...

Cine este Sandu Geamănu?

În anul 2000 a fost arestat în afacerea portbagajul şi condamnat la 10 ani de detenţie. I-a acuzat pe poliţiştii care se ocupau de caz că i-au furat o borsetă cu 32.000 de dolari.

De la Jilava a ieşit mai repede, în 2006. Între timp însă a făcut drumuri la instanţă, fiind citat într-un dosar în care mai mulţi gardieni erau judecaţi pentru trafic de droguri.

La un an după eliberare, adică în 2007, a fost reţinut din nou în urma a 18 percheziţii făcute în Capitală. Poliţiştii au spus atunci că a fost destructurată gruparea Sandu Geamănu specializată în furturi de maşini de lux şi tâlhării. Nici de data aceasta nu a stat prea mult după gratii.

În acest an, în ianuarie, la două zile după incidentul cu maşina lui Becali, Sandu Geamănu a fost reţinut pentru tentativă de omor. A fost acuzat că a intrat împreună cu un tovarăş în casa unui rival, şi a atacat rănind grav cu o sabie 3 copii şi 5 femei.

Judecătorii l-au elibereat din arest pe Ilie Alexandru, pe numele lui adevărat, după o lună. Fratele lui geamăn este la închisoare, având o condamnare de 23 de ani pentru trafic de droguri şi tentativă de omor.