Consiliul Local Ploiești a aprobat, miercuri, un proiect care prevede că toți ploieștenii cu venituri nete sub 3.000 de lei vor beneficia de gratuitate la călătoriile pe mijloacele de transport în comun din Ploiești, de la 31 martie 2014 până la sfârșitul anului viitor.
Consilierii locali ploieșteni au votat, miercuri după-amiază, în ședință extraordinară, o hotărâre care prevede ca, de la 31 martie 2014 și până la sfârșitul anului 2015 toți cetățenii municipiului Ploiești cu venituri nete de până la 3.000 de lei inclusiv sau fără venituri să beneficieze de gratuitate la transportul public de persoane prin curse regulate efectuate cu mijloacele de transport în comun ale SC Transport Călători Express SA Ploiești, firmă deținută de Consiliul Local Ploiești, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Până acum, în baza unei hotărâri mai vechi a Consiliului Local, beneficiau de gratuitate sau de subvenții parțiale pensionarii cu venituri mici, veteranii de război și văduvele acestora, elevii și studenții.
Hotărârea privind acordarea gratuității la transportul în comun în municipiul Ploiești pentru ploieșteni a fost luată în contextul în care, începând din această lună, în Ploiești vor începe lucrări de reabilitare a infrastructurii, în baza unor proiecte finanțate din fonduri europene. Este vorba despre reabilitarea căilor de rulare a tramvaielor, construirea de stații adaptate persoanelor cu dizabilități, modernizarea materialului rulant, a elementelor de semnalizare și automatizare.
Tramvaiele din municipiu nu vor circula în această perioadă, ele fiind înlocuite cu autobuze.
Potrivit raportului de specialitate care face parte integrantă din hotărârea privind acordarea gratuității pe mijloacele de transport în comun, gratuitățile vor fi suportate de la bugetul local. Conform sursei citate, asigurarea gratuității la transportul în comun pentru toate categoriile de ploieșteni cu venituri de până la 3.000 de lei reprezintă un efort financiar de la bugetul local de 62.970.000 lei în anul 2014 și de 64.544.249 lei anul viitor.
Proiectul de hotărâre a fost votat de majoritatea consilierilor prezenți la ședința extraordinară de miercuri, înregistrându-se o abținere și niciun vot împotrivă.