Foto: accd.edu
Ceramica din lut reacţionează cu umezeala atmosferică imediat ce este scoasă din cuptor. "Dacă putem afla exact câtă umezeală a acumulat obiectul, ii putem estima vechimea", a declarat profesorul universitar Christopher Hall de la Universitatea din Edinburgh. Metoda se rezumă, practic, la măsurarea cantităţii de apă cu care s-a "recombinat" ceramica de-a lungul timpului.

Metoda, care presupune măsurarea masei obiectului, apoi încălzirea acestuia la temperaturi de aproximativ 500 de grade Celsius și, în cele din urmă, recântărirea extrem de precisă a obiectului acum complet deshidratat, a fost testată în cazul unor cărămizi din antichitate și evul mediu, cu rezultate remarcabile. Astfel, o cărămidă din Roma antică, a cărei vârstă era estimată la 2000 de ani, a fost datată prin noua metodă la 2001 ani, iar vârsta unui artefact, estimată între 708 și 758 de ani, a fost stabilită prin noua metodă la 748 de ani.

Un fenomen interesant a fost observat atunci când cercetătorii au încercat să dateze o cărămidă medievală din Canterbury. Rezultatul a fost de doar... 66 de ani. Explicaţia: în 1942, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Canterbury a fost devastat de bombardamente, iar căldura intensă a "resetat" ceasul intern al cărămizilor.

Profesorul Hall a mai declarat că, deşi acurateţea noii metode prin "rehidroxilare" va trebui confirmată în repetate rânduri pentru a fi acceptată la scară largă, procedeul are două mari avantaje: este mai ieftin şi mai simplu decât metodele folosite în prezent (de exemplu, termoluminiscenţa).

Metoda bazată pe izotop carbon-14 (radiocarbon), utilizată pentru oase și lemn, nu poate fi folosită pentru datarea materialelor ceramice deoarece acestea nu conțin carbon.