Vechimea obiectelor arheologice, măsurată cu... apă
22 mai 2009, 10:23 |
Actualizat Vineri, 22 Mai 2009 10:27
BBC.co.uk
Cercetători de la universităţile din Edinburgh şi Manchester au descoperit o nouă metodă de a data obiectele arheologice cu vechimi de până la 10.000 de ani.
Metoda, care presupune măsurarea masei obiectului, apoi încălzirea acestuia la temperaturi de aproximativ 500 de grade Celsius și, în cele din urmă, recântărirea extrem de precisă a obiectului acum complet deshidratat, a fost testată în cazul unor cărămizi din antichitate și evul mediu, cu rezultate remarcabile. Astfel, o cărămidă din Roma antică, a cărei vârstă era estimată la 2000 de ani, a fost datată prin noua metodă la 2001 ani, iar vârsta unui artefact, estimată între 708 și 758 de ani, a fost stabilită prin noua metodă la 748 de ani.
Un fenomen interesant a fost observat atunci când cercetătorii au încercat să dateze o cărămidă medievală din Canterbury. Rezultatul a fost de doar... 66 de ani. Explicaţia: în 1942, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Canterbury a fost devastat de bombardamente, iar căldura intensă a "resetat" ceasul intern al cărămizilor.
Profesorul Hall a mai declarat că, deşi acurateţea noii metode prin "rehidroxilare" va trebui confirmată în repetate rânduri pentru a fi acceptată la scară largă, procedeul are două mari avantaje: este mai ieftin şi mai simplu decât metodele folosite în prezent (de exemplu, termoluminiscenţa).
Metoda bazată pe izotop carbon-14 (radiocarbon), utilizată pentru oase și lemn, nu poate fi folosită pentru datarea materialelor ceramice deoarece acestea nu conțin carbon.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

