Vești bune pentru angajații români, însă nu pentru toți: doar o parte dintre ei primesc prime și cadouri de Paște, iar acestea sunt mai mari decât în anii trecuți.
Sărbătorile îi fac pe angajatori să fie mai darnici. Anul acesta, valoarea tichetelor cadou este chiar și cu 50% mai mare față de anul trecut. În plus, primele și coșurile cu produse vor fi și ele mai mari. Este un semn bun pentru mersul economiei, spun specialiștii.
Plicurile cu milioane de tichete cadou vor ajunge mâine în clădirile de birouri sau în buzunarul angajaților care, în opinia șefilor, și-au făcut treaba.
Aproximativ 10.000 de companii oferă tichete cadou, iar avantajul pentru angajator este că nu plătește taxe pentru ele, scrie Digi24.ro.
„Discutăm de sectoare din domeniul industriei, în distribuție, servicii, dar nu putem să nu menționăm și sistemul bancar, transporturi", spune Codruța Pîșă, director financiar al unui emitent de tichete.
Un studiu de piață arată că 40% dintre cei care primesc tichete cadou își cumpără cosmetice, în timp ce 18% își reînnoiesc garderoba. Există și categoria celor doar pe jumătate fericiți, cei care nu-și pot alege cadourile.
„Companiile din România obișnuiesc să ofere și cadouri în natură. Procentul a fost undeva în jur de 19%, cu o valoare medie a acestor cadouri de 200 de lei", spune Adina Igrișan, consultant senior la o companie de consultanță. Mai multe...