Ultimele Stiri· 1 min citire

Vaccinarea copiilor contra gripei porcine se va face cu acordul părinţilor

Vaccinarea copiilor contra gripei porcine se va face cu acordul părinţilor

Vaccinarea copiilor contra gripei porcine se va face cu acordul părinţilor

Publicat25 sept. 2009, 11:25
Actualizat25 sept. 2009, 12:01
SursăNewsIn

Copiii din unităţile şcolare vor fi vaccinaţi împotriva gripei porcine doar cu acordul părinţilor, iar gravidele doar la cerere, în cadrul campaniei care va începe la 1 decembrie, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, prof. dr Geza Molnar.

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva gripei porcine, Ministerul Sănătăţii are în plan vaccinarea a trei milioane de copii instituţionalizaţi. Preşcolarii, elevii şi studenţii vor fi vaccinaţi gratuit împotriva gripei porcine.

De asemenea, cu prioritate va fi vaccinat personalul care lucrează în domenii precum apărare, graniţe, aeroporturi, hidrocentrale şi personalul medico-sanitar.

Institutul Cantacuzino va putea produce până la sfârşitul anului un lot de aproximativ cinci milioane de doze, urmând ca, de anul viitor, producţia să fie de aproximativ un milion de doze pe lună.

Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 333. Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din Statele Unite ale Americii. Specialiştii estimează că, odată cu răcirea vremii, incidenţa bolii va creşte semnificativ.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri