USAID a încheiat programele în România
USAID a încheiat programele în România
După 17 ani, programul USAID pentru România a ajuns la final. Datorită programului derulat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională, România a reuşit să treacă mai uşor peste perioada de tranziţie, după 1989.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, a trecut în revistă succesele înregistrate de ţara noastră: "SUA au investit peste 600 de milioane de dolari în România din 1990, ca asistenţă economică şi de dezvoltare, iar România a folosit acest sprijin pentru a realiza reforme democratice şi economice. Prin aceste reforme, România a reuşit să încheie un proces de transformare extraordinară în ultimii 17 ani, devenind membru al NATO şi al Uniunii Europene."
Ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, a subliniat că încheierea programului USAID este un semnal extrem de important pentru România: "Este poate semnificaţia faptului că societatea noastră s-a maturizat".
Cioroianu a mai declarat că România va folosi experienţa acumulată din parteneriatul cu SUA pentru a acorda asistenţă de dezvoltare unor state din zonă, cum ar fi Republica Moldova, Georgia şi Serbia.
Citește și:
- 17:10 - SUA și România, front comun împotriva traficului de copii. Ambasadorul Nirenberg: „Un proces împotriva unui traficant nu ar trebui să dureze mai mult decât copilăria însăși”
- 16:41 - Bulgaria interzice prin lege creșterea prețurilor: Cum vor fi controlate tarifele online
- 16:26 - Tunul de peste 1 milion de euro dat de directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș. Deconturi fictive către o firmă din Turcia
- 16:25 - Preț mic, riscuri mari? Cum îți dai seama dacă o asigurare RCA ieftină ascunde probleme
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























