Ministrul interimar al Sănătăţii, Adrian Videanu, a declarat, joi, ca un comitet al Ministerului Sănătăţii, condus de secretarul de stat Adrian Streinu Cercel, ia în calcul posibilitatea instituirii unui ordin care să limiteze numărul de întruniri publice din cauza pericolului gripei porcine.
Ministrul
interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, a declarat joi că în momentul
de faţă un comitet al Ministerului Sănătăţii, condus de secretarul de
stat Adrian Streinu-Cercel, analizează posibilitatea instituirii unui
ordin care să limiteze numărul de întruniri publice din cauza gripei
porcine.
Videanu
a mai declarat că fostul ministru al Sănătăţii Ion Bazac, care a
invocat joi dimineaţă acest posibil ordin, a aflat probabil din
minister despre aceste discuţii.
Totodată,
Videanu a răspuns acuzaţiilor fostului ministru, conform căruia
autorităţile nu iau măsurile necesare împotriva virusului AH1N1,
afirmând că, de când a preluat mandatul Sănătăţii, nu a făcut altceva
decât să continue activitatea începută de Bazac.
"Dacă
domnul Bazac a spus acest lucru (că Ministerul Sănătăţii nu ia măsurile
necesare combaterii virusuluui AH1N1 - n.r.), înseamnă că s-a acuzat pe
dânsul pentru că nu am făcut altceva în cele 10 zile decât să continui
ceea ce a început dânsul. Dacă la 12 zile după ce a plecat constată că
s-au făcut greşit acele lucruri, s-a contrazis pe dânsul în tot ceea ce
a făcut", a afirmat democrat-liberalul Adriean Videanu.
Fostul
ministru PSD al Sănătăţii Ion Bazac a declarat că autorităţile
nu iau măsurile necesare pentru combaterea noii gripe, nerespectându-se
astfel Planul Naţional de combatere a pandemiei, aprobat de Guvern.
Fostul
ministru a mai apreciat că "ştacheta" pe care a ţinut-o foarte sus în
combaterea AH1N1 "a fost mult coborâtă în ultima perioadă". "Probabil
că faptul că n-au fost cazuri grave i-a determinat în ultima lună, şi
se ştia în mod evident că odată cu venirea sezonului rece va creşte
incidenţa bolii, i-a determinat pe cei de la Ministerul Sănătăţii să
fie mult mai pasivi în combaterea infecţiei, dovadă să e întâmplă acum
ce se întâmplă", a mai spus Bazac.
Mai
mult, social-democratul a susţinut că "cel mai grav este că în România
virusul a început să se transmită pe orizontală în comunitate şi există
deja două cazuri grave de îmbolnăvire". Citeşte declaraţia lui Ion Bazac