Ultimele Stiri· 1 min citire

Un poliţist din Ploieşti implicat într-un accident uşor a refuzat să se supună etilotestului

Un poliţist din Ploieşti implicat într-un accident uşor a refuzat să se supună etilotestului

Un poliţist din Ploieşti implicat într-un accident uşor a refuzat să se supună etilotestului

Publicat13 oct. 2009, 06:58
Actualizat13 oct. 2009, 07:08
SursăRealitatea TV

Un poliţist din Ploieşti a reuşit performanţa de a intra cu maşina personală într-o maşină de poliţie. Când a fost luat la întrebări de agenţii de la circulaţie, poliţistul a fluturat legitimaţia şi i-a ameninţat pe colegii de la rutieră. Aceştia nu l-au luat în serios şi l-au condus la spital pentru recoltare de probe biologice.

Poliţistul era împreună cu doi colegi în maşina personală şi se afla în timpul liber. "Nu avea viteză mare. Ne-a depăşit ajungând în dreptul nostru şi ne-au acroşat cu maşina lor. În prima fază n-au vrut să oprească, a trebuit să mergem dupa ei câteva sute de metri", a declarat poliţistul comunitar.

Odată oprit, poliţistul a scos legitimaţia şi i-a ameninţat pe colegii săi. Pentru că a refuzat să sufle în fiolă, agentul a fost dus la spital pentru recoltare de probe. "Poliţistul se afla în timpul liber şi se deplasa cu maşina personală. În urma evenimentului rutier i-au fost recoltate probe de sânge, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora saă se ia măsurile legale care se vor impune", a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, agentul Raluca Brezeanu.

Omul legii s-a ales cu permisul suspendat, iar dacă probele biologice vor dovedi că băuse se va alege cu dosar penal.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri