Pasionații de OZN-uri au acum o mare bază de date privitoare la apariții care, măcar la o primă vedere, sunt inexplicabile, scrie Stiintasitehnica.ro. Dar nu ar trebui să luam drept extraordinar oricare dintre rapoartele publicate.
Adesea avem de-a face cu fenomene ce se petrec în atmosfera terestră, cum ar fi meteorii, aștri foarte strălucitori etc., sau cu obiecte de origine pamânteană (reintrări de sateliți în atmosfera terestră, avioane etc.) Ne rămân la dispoziție, pentru analiza, foarte puține evenimente.
Documentele le puteti consulta și dumneavoastră, daca accesați Arhiva Națională a Marii Britanii. Veți găsi acolo mii de pagini de rapoarte privitoare la apariții, cel puțin aparent, inexplicabile. Atunci când le veti parcurge veți putea identifica patru categorii de materiale, asa cum remarca și Dr. David Clarke, de la departamentul de jurnalism și comunicare de la Universitatea Scheffield Hallam. Aceste patru categorii ar putea fi următoarele:
• Politica OZN;
• Activități parlamentare, inclusiv răspunsuri la întrebari ale parlamentarilor și anchete parlamentare;
• Corespondență publica;
• Rapoarte privind evenimente OZN.
Dintre acestea unul a făcut înconjurul lumii, fiind prezentat în multe publicații. Este vorba despre o întâmplare petrecută cu mult timp în urmă, în ziua de 20 mai 1957. Am căutat documentul original. Am descoperit că el se află în dosarul defe-24-1931.
Din păcate, deși accesul la documentele desecretizate privitoare la OZN-urile din Marea Britanie este liber, totuși trebuie să plătești o mică taxă, vreo 3,3 lire sterline.
Unul dintre documente nu este un raport propriu-zis, ci despre o scrisoare, datând din 1988, care a fost adresată Ministerului Apărarii al Marii Britanii. În această scrisoare, care se întinde pe două pagini și jumătate, descoperim mărturia unui pilot american, care în 20 mai 1957 a fost implicat într-un eveniment legat de urmărirea unui obiect zburator neidentificat. Așa cum veti vedea mai departe, acest obiect avea caracteristici cu totul neobișnuite. Dar să dam cuvântul pilotului american.
„Era o noapte tipic englezească în Kent. Aripa 406 vânatoare-interceptare [o aripă este format[ din mai multe escadrile, fiind echivalentul unui regiment de aviație de la noi n.m.] era atașată sectorului Met (RAF) și avea avioane F-86D aflate în stare de alertă în funcție de cerințele operative. Era 20 mai 1957 iar escadrilele noastre erau considerate ca fiind calificate pentru luptă atunci când am primit o solicitare operativă. În acea noapte escadrila 514 vânatoare-interceptare era în stare de alertă. Două avioane F-86D erau în alerta de 5 minute [adică trebuiau să fie capabile să decoleze la 5 minute după declanșarea alarmei n.m.] la capătul pistei bazei RAF de la Manston, așteptând semnalul de decolare. Era târziu iar condițiile erau IFR [Instrumental Flight Rules, zbor fără vizibilitate, numai cu ajutorul instrumentelor, n.m.]. Uitându-mă în jurnalul de zbor, au fost un total de 30 de minute de zbor de noapte, din totalul de o oră și 15 minute de zbor. Nu mai rețin detalii, cum ar fi ora exactă de alarmare sau ceea ce făceam înaintea alarmării, dar rețin faptul că unitatea auxiliară de alimentare cu energie electrică [Auxiliary Power Unit, APU n.m.] era conectată deja la avion. Eram gata de decolare imediat dupa alarmare."
Pilotul american a decolat, și în circa 5 minute a ajuns la nivelul de zbor 310 (adica 31.000 picioare, ceea ce înseamnă circa 9.500 m. Centrul de control de la sol pentru interceptare (GCI – Ground-controlled interception) a indicat o directie de zbor către Marea Nordului.
„Îmi amintesc foarte exact termenii în care discutam cu GCI (nu îmi amintesc codul de chemare). Am fost informat exact asupra situației. Informațiile inițiale indicau că solul observase un semnal foarte intens, care se deplasa deasupra zonei East Anglia. Acesta se deplasa foarte puțin și, din conversația mea cu CGI ,am aflat că fuseseră parcurse toate procedurile cu celelalte agenții de control și că s-a confirmat că este vorba despre un obiect zburator neidentificat cu un traseu de zbor foarte neobișnuit. În informarea inițială se sugera că obiectul neidentificat stătea pe loc lungi intervale de timp.
Instrucțiunile erau «go to gate» pentru a grăbi interceptarea. Gate este termenul utilizat pentru a indica folosirea tracțiunii maxime (în cazul lui F-86D aceasta implica folosirea postcombustiei) și deplasarea către punctul inițial [Initial Point] la circa 32.000 picioare [aproximativ 9.700 m n.m.]. În acest timp radarul meu era pornit și am încercat, prea devreme, să identific obiectul necunoscut. De la sol mi s-a cerut să raportez orice observație vizuală, la care eu am raspuns ca «sunt în beznă și îmi este imposibil să văd ceva!» Probabil că în zonă existau nori alto stratus, dar zburând deasupra Mării Nordului nu aveam nici un punct de reper. De exemplu nu aveam stele, lumini, siluete. Pe scurt, nu vedeam nimic. CGI a continuat să mă dirijeze, iar dialogurile [dintre noi] descriau straniile maimuțăreli ale unui OZN.
Manevrele care mi s-au indicat anunțau dirijarea catre un punct de unde teoretic puteam lansa rachetele. Îmi amintesc că, dupa ce am ajuns la nivelul de zbor, am cerut permisiunea să opresc postcombustia, dar mi s-a cerut să o las în funcțiune. Nu mult mai târziu am constatat că viteza mea era undeva în jurul a 0,92 Mach. Aceasta era viteza maximă pe care F-86D o putea atinge în zbor orizontal.
Apoi am primit ordinul să lansez o salvă completă de rachete împotriva OZN-ului. În acel timp aveam numai gradul de locotenent și eram foarte îngrijorat de gravitatea situatiei. Ca să fiu sincer, aproape că facusem pe mine! În acest timp eram foarte ocupat: trebuia să zbor, să caut obiecte neidentificate, iar acum eram nevoit să setez și să armez armele. Am cerut autentificarea comenzii de deschidere a focului și am primit-o imediat. Era foarte complicat pentru mine să caut într-un tabel plin cu litere și cifre, pentru a vedea dacă autentificarea era corectă, acestea erau tiparite pe o coala de hârtie de 5 pe 8 inci, iar marimea semnelor nu depășea pe cele tiparite de o masina de scris obișnuită. Era întuneric complet. [În carlingă], luminile erau stinse. Am folosit o lanternă, în timp ce încercam să urmaresc în continuare radarul. O spun sincer, aveam atâtea de facut, încât nu mai îmi vedeam capul de treabă.
Una dintre operațiunile Palladium s-a desfășurat în timpul crizei rachetelor din Cuba (1962). Sistemul Palladium a fost montat pe un distrugător aflat în vecinătatea coastelor cubaneze. Au fost create tinte false, care păcăleau radarele bateriilor de rachete SA2 sau pe cele ale avioanelor de vânatoare cubaneze. Rachetele antiaeriene se activau, gata să distruga ținta produsă artificial de către sistemul Palladium, iar piloții avioanelor de vânatoare erau ademeniți catre fantomele radar și chiar se pregăteau să deschidă focul...
Să fi fost activ sistemul Palladium înca din 1957? Să fi fost el testat în Marea Britanie în acea noapte de 20 mai? Greu de dat un raspuns sigur la aceste două întrebari. Așa cum spuneam, nu avem toate datele necesare. Totuși aceasta explicație este foarte plauzibilă, infinit mai credibilă decât o navă extraterestră. Mai multe...
