Un funcţionar din MTS s-a prezentat la DNA pentru a-i fi prezentate învinuirile din dosarul "2 mai"
14 aug 2009, 16:24 |
Actualizat Sâmbătă, 15 August 2009 02:20
Un funcţionar din Ministerul Tineretului şi Sportului a mers vineri la DNA, unde procurorii i-au prezentat, ca şi Monicăi Ridzi, învinuirile din dosarul privind Ziua Tineretului, au declarat surse judiciare pentru NewsIn.
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a fost la DNA, tot vineri, ea declarând, la ieşire, că procurorii i-au prezentat învinuirile în dosarul "Ziua Tineretului" şi că a cerut un termen pentru a-şi pregăti apărarea. Ridzi a spus că procurorii nu au probe noi şi că se va prezenta la DNA ori de câte ori va fi chemată pentru că se consideră nevinovată.
Solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru a fost adoptată pe 27 iulie de plenul Camerei Deputaţilor.
Doi directori din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului şi un consilier al fostului ministru Monica Iacob Ridzi se află printre cele şase persoane puse sub acuzare de procurorii DNA în dosarul "2 mai", au declarat, luna trecută, surse judiciare pentru NewsIn. Potrivit aceloraşi surse, ar fi vorba de directorul economic din minister, Paul Diaconu, directorul de achiziţii, Marius Mărcuţă, şi Ioana Vîrsta, ultima fiind consiliera lui Ridzi. Toţi cei trei s-au prezentat, pe 23 iulie, la DNA pentru a afla acuzaţiile, au mai declarat sursele citate.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

