Acest fenomen, "convecţia profundă", care contribie la redistribuirea căldurii între regiunile polare şi cele ecuatoriale, a fost observat la 1.800 de metri adâncime în marea Labrador şi la 1.000 de metri în marea Iminger, "niveluri care nu am mai fost atinse din 1994", a declarat astăzi cercetătorul Virginie Thierry, care a participat la studiu.

Convecţia profundă este un amestec în profunditate al maselor de apă, formându-se vertical, pe mai multe sute de metri, o coloană de apă foarte omogenă.

"Această reluare este neaşteptată întrucât de mai mulţi ani amestecul se realiza la adâncimi mai mici", cuprinse între 2001 şi 2007 între 700 şi 1.100 de metri, "ceea ce putea fi considerat drept un semn al încălzirii globale", a subliniat Institutul francez pentru cercetarea şi exploatarea merii (Ifremer).

La sfârşitul anilor 1980 şi la începutul anilor 1990, când pe timpul iernilor s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute şi un vânt foarte puternic, "amestecul invernal din marea Labrador atingea adâncimi de sub 2.000m", potrivit Institutului.

Schimburile de căldură dintre ocean, atmosferă, vântul din Vest şi curentul nord-atlantic, controlează climatul european. Curentul nord-atlantic este unul din principalele elemente care ajută la redistribuirea căldurii între zonele polare şi cele ecuatoriale.

Procesul de convecţie profundă contribuie şi la stocarea sub oceane a dioxidului de carbon atmosferic.

Reapariţia fenomenului ar fi putut fi provocată de temperaturile "anormal de scăzute" din iarna 2007-2008 şi de prezenţa unui strat de apă rece şi puţin sărat la suprafaţa mării Labrador, care a favorizat formarea gheţii în acea iarnă.

Ifremer subliniază însă că, cel mai probabil, fenomenul se va diminua, iar încălzirea climatică va continua cu aceeaşi tendinţă ca până acum.