Ultimele Stiri· 2 min citire

Un bucureştean, care încercat să îşi omoare soţia punându-i mercur în ţigări, a fost reţinut

Un bucureştean, care încercat să îşi omoare soţia punându-i mercur în ţigări, a fost reţinut

Un bucureştean, care încercat să îşi omoare soţia punându-i mercur în ţigări, a fost reţinut

Publicat30 mai 2009, 08:49
Actualizat30 mai 2009, 23:12
SursăNewsIn

Un bucureştean a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat de tentativă de omor, după ce a pus mercur în ţigările soţiei sale, cu care se afla în proces de divorţ, anunţă Poliţia Capitalei.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti informează că, pe 10 martie, la sediul Secţiei 25 Poliţie, s-a prezentat Elisabeta M., în vârstă de 39 de ani, care a reclamat faptul că pe masa din bucătăria locuinţei sale a găsit un pachet de tigari, iar, când a vrut să fumeze o ţigară din acel pachet, a observat că aceasta era neobişnuit de grea. Femeia a predat poliţiştilor ţigările.

Reclamaţia femeii a fost înaintată Serviciului Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, dosarul fiind înregistrat în evidenţele cauzelor penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucuresti - Secţia de Urmărire Penală.

Serviciul Omoruri a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice, care a concluzionat că în ţigările puse la dispoziţie de către Elisabeta M. au fost găsite 5,400 grame de mercur metalic.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că Adrian M., pe fondul acţiunii de divorţ, a pătruns în locuinţa soţiei sale şi, folosind mercurul, despre care a spus că provenea dintr-un  termometru spart, a introdus picături din acest metal în trei ţigări dintr-un pachet.

Vineri, procurorul criminalist din cadrul Secţiei de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a emis pe numele bărbatului o ordonanţă de reţinere de 24 de ore, urmând ca sâmbătă să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri