Ultima dorinţă a unui adolescent de origine română, împlinită. La doar trei zile după, a murit

Ultima dorinţă a unui adolescent de origine română, împlinită. La doar trei zile după, a murit
Povestea tânărului Omar Al Shaikh, de origine română, impresionează întreaga lume. Băiatul de 16 ani şi-a cerut iubita de soţie când a aflat că suferă de leucemie în stadiu terminal şi că mai are doar câteva zile de trăit.
Iubita tânărului, Amie Cresswell, a acceptat propunerea adolescentului şi cei doi s-au căsătorit, având permisiunea părinţilor lor, într-o ceremonie emoţionantă, înconjuraţi doar de familie şi prieteni.
Omar spusese, imediat după ce aflase că tratamentul împotriva leucemiei nu dăduse roade şi că mai are doar câteva zile de trăit, că îşi doreşte ca "toată lumea să îl vadă căsătorindu-se cu Amie". Băiatul i-a oferit acesteia un inel făcut chiar de el, dintr-o floare.
La începutul anului, medicii din Birmingham, unde adolescentul de origine română locuia, i-au spus acestuia că nu mai are decât câteva luni de trăit în cazul în care nu va fi descoperit un donator compatibil. Din pricina moştenirii arabe şi române, găsirea unui donator compatibil s-a dovedit imposibilă, scrie Birmingham Mail.
Din păcate, la doar trei zile după ce s-a căsătorit cu iubita sa, Omar a încetat din viaţă.
Băiatul fusese diagnosticat cu leucemie acută mieloidă după ce a leşinat, în timpul unui meci de fotbal.
Citește și:
- 11:08 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
- 10:53 - Ucraina o lovit una dintre marile rafinării ale Rusiei, la 2.000 de kilometri de frontieră - VIDEO
- 10:26 - Un oficial al Forțelor Navale Române și-a pierdut două degete la un test cu drone americane - investigație Reuters
- 10:03 - Ședință de criză la Constanța, după explozia dronei. Președintele Nicușor Dan așteaptă explicații
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














