Opt persoane au fost rănite, astăzi, în Turcia, în timpul mai multor incidente apărute în ziua alegerilor legislative. Violenţe au loc în condiţiile în care, pe tot parcursul acestui an, în Turcia au avut loc mai multe confruntări între susţinătorii partidului de guvernământ, de sorginte islamică, şi adepţii grupărilor laice.
Turcia se confruntă cu un val de violenţe încă dinaintea alegerilor prezidenţiale din luna mai, în urma cărora Abdullah Gul, susţinut de partidul de guvernământ, nu a reuşit să întrunească majoritatea voturilor în Parlamentul turc şi să devină astfel preşedinte.
Numeroase manifestaţii pro sau antiguvernamentale au fost organizate pe teritoriul întregii ţări şi, de fiecare dată, acestea s-au soldat cu violenţe. Mai mult, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii şi catalogat drept organizaţie teroristă de Turcia şi de aliaţii săi occidentali, şi-a înmulţit atacurile împotriva ţintelor militare şi civile, în special în sud-estul sărac al Turciei, cu o populaţie majoritară de etnie kurdă.
În afară de PKK, şi alte grupări ultranaţionaliste sau de extremă stânga organizează atacuri violente.
Turcia, scena unor incidente violente în acest an
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Partidul aflat la putere a câştigat detaşat scrutinul legislativ din Turcia
Duminica, 22 Iulie 2007 00:15 - Gul ar putea fi propus din nou la preşedinţia Turciei
Luni, 23 Iulie 2007 21:39
Comentariile cititorilor


Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Trafic blocat la ieşirea din Capitală pe DN1
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu aşteaptă un răspuns din partea lui Predoiu privind şefia DNA
- Euro a ajuns la cotaţia de 3,6059 lei
- Tăriceanu: Videanu şi predecesorii săi sunt vinovaţi pentru dezastrul ecologic din Capitală
- O tânără din Topliţa a fost lovită în faţă cu o piatră, într-un magazin
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Locul bătăliei de la Mărăşeşti ar putea intra pe lista patrimonului mondial UNESCO
Astazi, ora 16:49Departamentul Meuse din Franţa, unde se află Verdun, locul uneia din cele mai sângeroase bătălii ale Primului Război Mondial, vrea să propună, cu ajutorul României şi Italiei, intrarea în patrimoniul mondial al UNESCO a...
- Ioan Oltean (PD-L) afirmă că cedarea funcţiei de vicepreşedinte al Senatului lui Vadim a fost o greşeală
- Un mall din Galaţi s-a prăbuşit după ce muncitorii au săpat prea mult la fundaţie - VEZI VIDEO
- Traian Băsescu aşteaptă un răspuns din partea lui Predoiu privind şefia DNA
- Proiectul Monumentului Holocaustului din Capitală, în dezbatere publică
- A fost lansat un nou medicament anti HIV/SIDA, care prelungeşte speranţa de viaţă a bolnavilor
- Trei gimnaste ruse şi antrenoarea lor au decedat într-un incendiu provocat de un fulger
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 06.09 | 07.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 35 °C | 33 °C |
| Bacău | 32 °C | 32 °C |
| Braşov | 30 °C | 32 °C |
| Cluj Napoca | 31 °C | 33 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 06.09 | |
| Atena | 34 °C | |
| Berlin | 22 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 26 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 16 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







