Klaus Iohannis a ajuns la Cotroceni, miercuri la ora 17.00, pentru o întâlnire cu Traian Băsescu, anunță Realitatea TV.
Update 20.00: Tatiana Niculescu Bran, purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis, a precizat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că întâlnirea dintre președintele ales și președintele în exercițiu, Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni, pentru pregătirea preluării funcției prezidențiale, a durat o oră.
Este singura întâlnire dintre cei doi președinți, unul încă în exercițiu și celălalt ales, înainte de preluarea mandatului prezidențial de către Klaus Iohannis, dumunică, 21 decembrie.
“În această seară, președintele ales, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele în exercițiu, Traian Băsescu, pentru un schimb de informații legate de preluarea funcției prezidențiale, care va avea loc duminică”, a precizat purtătorul de cuvînt desemnat al lui Klaus Iohannis, Tatiana Niculescu Bran. Aceasta a arătat că întâlnirea dintre cei doi a durat o oră.
Update 19.21: Klaus Iohannis, președintele ales, a postat pe pagina sa de Facebook, un scurt comenariu, în care a dat detalii despre întâlnirea cu Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni.
”În această seară, m-am întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele în exercițiu, Traian Băsescu, pentru un schimb de informații legate de funcția prezidențială pe care o voi prelua duminică, 21 decembrie, după învestirea de către Parlament. Mă voi reîntâlni cu Președintele Băsescu duminică, tot la Cotroceni, cu prilejul ceremoniei festive prin care se va face transferul de putere”, se arată pe pagina sa de Facebook.
UPDATE 18.15: Întrevederea s-a încheiat. Președintele ales, Klaus Iohannis, a părăsit Palatul Cotroceni.
Președintele în funcție, Traian Băsescu, și președintele ales, Klaus Iohannis, se întâlnesc, miercuri după-amiază, relatează Realitatea TV.
Întâlnirea are loc cu câteva zile înainte de terminarea mandatului lui Băsescu. Duminică, Iohannis va depune jurământul și va deveni noul șef al statului.
Întrevederea a început la ora 17.00.
"În această seară, la ora 17:00, voi avea cu Președintele Traian Băsescu o întâlnire la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia vom discuta detaliile instituționale ale predării-preluării mandatului de Președinte al României. Duminică, 21 decembrie, după învestirea mea în Parlament, va avea loc la Cotroceni o scurtă ceremonie festivă care va marca transferul de putere între cei doi președinți", a scris Iohannis pe Facebook, în urmă cu câteva ore.