Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe familiei ofiţerului român ucis în Afganistan
03 apr 2009, 10:56 |
Actualizat Vineri, 03 Aprilie 2009 11:04
Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a ofiţerului român Petre Tiberius, ucis într-un schimb de focuri, în Afganistan, anunţă Administraţia Prezidenţială.
"Memoria căpitanului Petre Tiberius va dăinui prin curajul şi devotamentul excepţional de care a dat dovadă. Transmit sincere condoleanţe familiei sale pentru pierderea suferită", se mai precizează în comunicatul de presă remis agenţiei NewsIn de Administraţia Prezidenţială.
Căpitanul Petre Tiberius conducea o misiune de intervenţie rapidă în sprijinul unei subunităţi aliate atacate de insurgenţi.
Potrivit MApN, în jurul orei 4:00 (ora României), la aproximativ 80 de kilometri Sud-Vest de Kabul, o echipă de intervenţie rapidă româno-americană a acţionat în sprijinul unei subunităţi aliate.
În schimbul de focuri, ofiţerul român a fost împuşcat. A fost evacuat de urgenţă cu un elicopter MEDEVAC, iar în jurul orei 4:30 a decedat în timpul ce era transportat către spital.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

