Campania electorală pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale începe cu atacuri murdare. Joi seară, au fost difuzate presei imagini cu Traian Băsescu care pare că lovește un copil în campania electorală din anul 2004.
Imaginile publicate de ziarul Gardianul au fost surprinse la Ploiești, unde fusese amenajată o scenă pe care Traian Băsescu se aplecase pentru a lua un memoriu de la o femeie. Copilul se afla chiar lângă aceasta, iar camera de luat vederi a surprins când Traian Băsescu pare că îl lovește cu pumnul pe copil.
"Vă asigur că o să mă uit și o să vă dau o explicație publică. Nu îmi aduc aminte de incident. Sunt destui care mă înjură pe unde mă duc. Probabil că mai eram cu cineva, nu eram singur. Nu știu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii. Vedem despre ce este vorba. Voi da o explicație mâine", a declarat Traian Băsescu, în cadrul emisiunii Realitatea zilei.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat miercuri seara la Realitatea TV că nu va fi de acord cu o înțelegere PNL - PD-L, mai ales pentru că împotriva lui Traian Băsescu are ceva persoanal, după ce l-a văzut lovind un copil în 2004 la Ploiești.
Spre miezul nopții, Traian Băsescu a revenit cu o declarație de presă în care a declarat că "nu a lovit niciodată un copil".
Dacă ați fost martorul acestei întâmplări, trimiteți un e-mail la adresa martorocular@realitatea.net