Traian Băsescu: Trebuie să asigurăm o dezvoltare durabilă a societăţii
Preşedintele Traian Băsescu a discutat astăzi cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, în cadrul unei întâlniri anuale cu diplomaţii străini.
Traian Băsescu: Anul 2008 va fi reţinut ca un an al crizelor
La întâlnirea de astăzi cu membrii corpului diplomatic, preşedintele Traian Băsescu a declarat că anul 2009 va fi un an aniversar pentru naţiunea română.
"În aceste zile vom sărbători 150 de ani de la Unirea Principatelor din 1859, act fundamental pentru deschiderea parcursului către construirea statului român de azi, consolidat, integrat familiei occidentale. Iar în decembrie se împlinesc 20 de ani de când românii au optat decisiv şi ireversibil pentru consacrarea definitivă a acestui ideal", a afirmat şeful statului.
În schimb, Băsescu a vorbit despre anul 2008 ca un an al crizelor.
"Anul 2008 va fi reţinut în istorie ca un an al crizelor. Este vorba de criza alimentară, financiară, economică. Ne-am confruntat cu crize de securitate locale sau regionale prelungite, cum este cazul celei din Fâşia Gaza", a spus preşedintele.
În final, preşedintele a prezentat patru deziderate pentru depăşirea actualei crize economice."Trebuie să depăşim actuala stare de fapt. În vreme de criză se deschid oportunităţi pentru accelerarea schimbării şi pentru a face reforme structurale. Depinde de noi cum gestionăm situaţiile de criză şi cred că trebuie să avem în vedere patru deziderate:
1.Gestionarea crizei economice,astfel încât să asigurăm dezvoltare şi creştere durabilă
2.Menţinerea în antenţie a problemelor globale stringente precum schimbările climatice, sărăcia, energia, deficitul democratic din unele zone ale globului,
3.Consolidarea sistemului de drept internaţional,
4.Întârirea şi eficientizarea unor instituţii internaţionale prin îmbunătăţirea capacităţii de a impune dreptul internaţional acolo unde este cazul. ", a încheiat preşedintele.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...








Feedback

