Băsescu: Dacă nu există voinţă politică pentru concedieri, bugetarii vor fi plătiţi din împrumuturi
Băsescu: Dacă nu există voinţă politică pentru concedieri, bugetarii vor fi plătiţi din împrumuturi
Dacă nu va exista "voinţă politică" pentru a se reduce numărul angajaţilor din administraţia de stat cu 20 de procente, "angajaţii vor fi plătiţi din împrumuturi", a avertizat preşedintele Traian Băsescu, miercuri seară, la postul public de televiziune. "Nu putem transforma instituţiile statului în instituţii de asistenţă socială", a completat şeful statului.
"Din taxele celor care pleacă în şomaj din economie, va trebui să plătim împrumuturile înapoi şi pentru aceştia. Avem împrumuturi pe care le luăm pentru că trebuie luate, dar trebuie să ne diminuăm volumul de bani pe care îl împrumutăm pentru a ţine un aparat excesiv. Şi asta face orice gospodar. Nu sunt deloc cinic, dar este interesul ca societatea să facă faţă acestei crize cu costuri cât mai mici", a adăugat preşedintele.
Şeful statului a subliniat că diminuarea numărului de agenţii guvernamentale trebuie să se facă ţinând cont de structurile corespondente celor din statele Uniunii Europene, care trebuie să fie păstrate, şi eliminând agenţiile înfiinţate clientelar.
"S-a discutat mult în presă. Există agenţii care au fost create pentru a se genera posturi de demnitari şi de directori pentru clientela politică. Astea, dacă nu-şi justifică existenţa, nu au de ce să rămână", a explicat Băsescu.
"Angajaţi din administraţia publică pot trece în şomaj fără nicio problemă", a completat şeful statului.
Traian Băsescu a anunţat că toţi angajaţii aparatului de stat vor fi testaţi, inclusiv cei din instituţia prezidenţială.
"Cheia este teste egale pentru toţi, teste profesionale pentru toţi", a afirmat preşedintele.
Criteriul care va sta la baza selecţiei angajaţilor care vor rămâne în aparatul de stat va fi competenţa, a asigurat şeful statului.
"Cu toţii ştim că birocraţia din România este destul de mare. Astfel, prin această măsură, vor pleca din aparatul bugetar acele persoane care nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Aici nu mă refer decât la un număr de 10 -15.000 de persoane, în niciun caz 300.000, cum s-a vehiculat în presă", a asigurat preşedintele Traian Băsescu.
Premierul Emil Boc a anunţat, miercuri, că
Guvernul a decis ca, în urma desfiinţării sau comasării, să rămână funcţionale doar 107 agenţii şi alte instituţii, din cele 226 care există în prezent.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























