În România, au loc anual mii de accidente rutiere grave. Anul trecut din cauza neatenţiei la volan, a traversărilor neregulamentare şi a vitezei excesive s-au înregistrat 6.745 de accidente grave soldate cu 2.460 de morţi şi 5.406 de răniţi.
Cel mai grav accident rutier din ultimii ani s-a produs pe 29 noiembrie 2005, în Ialomiţa. La numai un kilometru de intrarea în Slobozia, şoferul unui microbuz în care se aflau 26 de pasageri a pierdut controlul volanului. Maşina s-a izbit violent de un copac, provocând moartea a 16 persoane şi rănirea altor 11.
Numai anul acesta s-au înregistrat 7 accidente grave. Pe 5 mai 2007, nouă persoane au fost rănite după ce un microbuz a intrat pe contrasens, a lovit o maşină şi s-a răsturnat pe Drumul E80 în apropiere de Turda. Cauza accidentului a fost viteza mare cu care mergea microbuzul, aproximativ 100 km/h.
Pe 14 iulie, opt persoane au fost rănite, la Brăila, după ce un taximetru a lovit un maxi-taxi plin cu pasageri.
În urmă cu două săptămâni, o persoană a murit şi alte 12 au fost rănite într-un val de accidente pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate nu mai puţin de 19 maşini, de pe ambele sensuri de mers. Timp de 4 ore circulaţia a fost deviată pe DN 3 între localităţile Drajna şi Lehliu. Ministrul Internelor, Cristian David, a calificat reacţia autorităţilor drept stângace şi a destuit doi şefi ai politiei rutiere.
Tragedii pe şosele
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- ACCIDENT GRAV ÎN DÂMBOVIŢA: 8 morţi după ce un tren a intrat într-un autobuz
Duminica, 22 Iulie 2007 06:04 - 21 de accidente rutiere grave în ultimele 24 de ore
Duminica, 22 Iulie 2007 09:08 - Un tramvai din Timişoara s-a izbit de un autoturism
Duminica, 22 Iulie 2007 14:09 - MOARTEA NU CEDEAZĂ TRECEREA - ediţie specială Realitatea Tv
Duminica, 22 Iulie 2007 15:05 - Numărul accidentelor rutiere este în creştere
Luni, 03 Septembrie 2007 06:09 - La Bragadiru, agenţii comunitari ajută copiii să traverseze strada
Miercuri, 05 Martie 2008 22:17
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 09:50Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: la cei aproape 2.000 de metri, sunt minus 16 grade,...
- Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO
- Pleo, robotul super-inteligent s-a lansat oficial în România - VIDEO EXCLUSIV
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un tânăr de 21 de ani învaţă în clasa I datorită programului "A doua şansă"
- În satul Ceauş din Mureş copiii poartă numele personajelor de film
- A avut loc a treia ieşire în spaţiu a astronauţilor de pe Endeavour
- La Londra s-a deschis un parc de distracţii dedicat sărbătorilor
- Un turist japonez locuieşte de trei luni pe un aeroport din Mexic
- Locuitorii din Brâncoveneşti au găsit un nou mod de a face bani
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.2591 USD
| 1 EUR | 3.7938 RON |
| 1 USD | 3.013 RON |
| 1 GBP | 4.5132 RON |
| 1 CHF | 2.4678 RON |
| 100 HUF | 1.4248 RON |
| 100 JPY | 3.1684 RON |
| 1 BGN | 1.9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










