Toamna este anotimpul potrivit pentru a face copii
09 nov 2009, 10:14 |
Actualizat Luni, 09 Noiembrie 2009 10:20
REALITATEA.NET
Toamna este perioada ideală pentru procreere, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii Indiana. De partea opusă, primăvara şi începutul verii sunt perioadele mai puţin indicate pentru a concepe un copil, deoarece există riscuri majore ca bebeluşii să se nască cu diferite malformaţii sau afecţiuni respiratorii, explică specialiştii.
"Un semnal de alarmă trebuie tras şi în cazul cuplurilor care locuiesc în oraşe mari, deoarece acolo nivelul de poluare este peste limita admisă, iar de cele mai multe ori copiii se pot îmbolnăvi de astm", a declarat Paul Winchester, coordonatorul cercetării.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 200 de bebeluşi, în timp de doi ani de zile. Circa 30% dintre bebeluşii care au fost concepuţi pe perioada primăverii sau a verii s-au născut prematur, iar 22% dintre copiii procreaţi atât în cele două anotimpuri, cât şi iarna, aveau probleme respiratorii. Mai mult, 10% dintre bebeluşii concepuţi primăvara prezentau malformaţii cardiace. Totodată, 40% dintre copiii concepuţi în lunile decembrie, ianuarie sau februarie s-au născut înainte de termen.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

