Ștevia (Rumex patientia), denumită popular dragomir, macriș de grădină, este o plantă din familia Poligonaceelor, o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. Crește sălbatică și liberă pe marginea drumurilor în toată Europa. Este originară din Austria inferioară, unde este cultivată ca plantă culinară, potrivit site-ului ierburiuitate.wordpress.com.
În pământ, ea are un rizom gros, cu multe capete. În partea superioară, tulpina de ștevie este ramificată, purtând pe ea frunze mari, cu pețiolul consistent. Florile sunt grupate, verzui, purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu.
Substanțe active importante sunt: în cantitate semnificativă vitamina C, dar și A, E și K, acid tartric, acid oxalic (oxalați), săruri minerale — potasiu, fosfor, magneziu, calciu, fier, zinc—, proteine, fibre.
Valoare medicinală au, mai ales, rădăcinile, care se recoltează toamna, atunci când perioada de vegetație a încetat, precum și semințele. Pentru aplicații strict medicinale, se prepară infuzie, decoct, cataplasme.
Ștevia este o plantă specifică bucătăriei est europene, consumată mai ales primăvara, când frunzele sunt tinere și când acidul oxalic se găsește în cantități mai mici în plantă, responsabil de formarea pietrelor la rinichi, potrivit unor informații. În bucătăria noastră tradițională, se folosesc frunzele tinere mai ales în ciorbe, în plăcinte, omlete, ca foi pentru sarmale sau înnăbușite asemeni spanacului. Ele pot fi consumate crude, în salate sau pot fi conservate prin uscare, congelare, sau puse la borcan cu sare și adăugate ulterior la diferite mâncăruri.
Preparatele din ștevie, în forma lor naturală, nefiartă, au proprietăți depurative, diuretice, tonice. Consumul de ștevie este indicat, cu precădere, în lunile de primăvară, pentru detoxifierea organismului. Prin proprietățile sale depurative, ștevia curăță organismul de toxinele adunate în decursul iernii.
Ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare, de reechilibrare a organismului, în trecut fiind considerată și un antiscorbutic important. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi.
Consumul de ștevie stimulează energia mentală și fizică, fiind totodată o barieră împotriva bacteriilor care provoacă cariile dentare. Aceste calități sunt susținute de cercetări și studii științifice. Este o plantă care ne ajută să eliminăm lichidul de prisos din corp, ne scapă de oboseala minții și a trupului. Este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice, fiind alcalinizantă.
Ștevia, cultivată sau sălbatică, este folosită pentru calmarea usturimii provocate de contactul cu urzicile. Efectul de ameliorare este resimțit aproape imediat.
Pentru că are o valoare energetică redusă, ajută la scăderea în greutate datorită proprietăților sale de reglare a nivelului de zahăr din sânge, dar și a nivelului colesterolului.
Preparatele din rădăcină au eficiență în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea, bubele dulci), epuizare fizică și nervoasă, reumatism, gută, insuficiență hepatică, icter, infecții ale pielii. Rădăcina șteviei în tradiția populară era folosită la vopsit în diferite culori — verde, galben, albastru.
Preparatele din semințe, sub formă de decoct, sunt folosite ca laxativ și ca purgativ. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus), o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane, pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom iar pentru tratamente medicinale se prelucrează acest rizom și rădăcinile sale. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal, potrivit www.afaceriardelene.ro.
Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecțiuni pulmonare și ale căilor respiratorii, celor cu stomac sensibil, reumaticilor și bolnavilor cu suferințe articulare, celor cu pietre la ficat sau la rinichi. Potrivit unor medici specializați în probleme naturiste, preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare, mai ales în cazul preparatelor obținute din rădăcini și semințe.
Ștevia nu trebuie confundată cu stevia, faimosul îndulcitor natural. Stevia, îndulcitor foarte la modă în ultimii ani, s-a impus și la noi ca o alternativă la zahăr și, mai ales, la zaharina bănuită între timp de efecte cancerigene. Deși confuzia este frecventă și apare inclusiv pe unele ambalaje traduse din limba engleză, stevia (cu "s") nu este una și aceeași plantă cu ștevia (cu "ș"). Stevia dulce este o plantă originară din America de sud, unde a fost cunoscută și folosită mii de ani de triburile din zona Braziliei și Paraguayului, după cum menționează site-ul ierburiuitate.wordpress.com.
