Ţestoasa Ana ne dezvăluie super-autostrăzile oceanice

Ţestoasa Ana ne dezvăluie super-autostrăzile oceanice
Călătoria remarcabilă a unei ţestoase verzi din apele Indoneziei până în Australia a dezvăluit o "super-autostradă" care i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă cum navighează aceste animale prin lume.
Ana, o ţestoasă verde femelă, a primit un dispozitiv de identificare în luna noiembrie, într-un proiect de urmărire lansat de WWF şi de Udayana University, Indonezia.
Oamenii de ştiinţă au urmărit ruta ţestoasei, în perioada de migrare, de la o plajă unde avea cuib, prin Oceanul Indian, până pe coasta de vest a Australiei.
Călătoria ei, monitorizată online de WWF, demonstrază că există legături biologice puternice între Indonezia şi recifele de lângă coasta vestică a Australiei.
"Voiajul Anei este unic. Ea ne-a dezvăluit o super-autostradă oceanică care ne ajută să înţelegem mai bine cum navighează ţestoasele marine în jurul oceanelor din lume", a declarat Gilly Llewellyn, de la WWF.
Ana a călătorit prin Triunghiul de Corali, o zonă de pe teritoriul a mai multe zone, precum Malaezia, Indonezia, Filipine, Insulele Solomon şi Timor Leste. Regiunea conţine un habitat critic pentru şase din cele şapte specii de ţestoase marine.
Toate aceste specii sunt pe cale de dispariţie din cauza poluării, pescuitului cu năvodul, în care se prind accidental şi ţestoasele, şi traficului ilegal de ouă, carne, carapace şi piele de ţestoasă.
"Călătoria Anei ne-a arătat în ce zone să ne concentrăm eforturile de conservare. Trebuie să aflăm vieţile secrete ale speciilor precum ţestoasele, pentru a realiza zone marine protejate", a precizat Llewellyn.
Programul Triunghiul Coralilor, realizat de WWF, se concentrază asupra sănătăţii vieţii sălbatice din oceanele Indian şi Pacific.
Puteţi să urmăriţi traseul Anei prin oceane pe site-ul: http://www.seaturtle.org/tracking/index.shtml?tag_id=52947&dyn=1231172966
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























