”Erdogan va fi, fără îndoială, beneficiarul principal al acestor turbulențe, pe care le va folosi pentru a împinge în continuare spre un regim autocrat și islamist Turcia”, scrie New York Times, citat de RFI Romania.
”Dar asta nu înseamnă că el a pus totul în scenă. Este foarte plauzibil ca o gașcă de ofițeri să fi crezut că o societate polarizată și nemulțumită s-ar ridica la un singur semn. Dacă este așa, calculele lor au fost greșite - iar eroarea a costat mai mult de 260 de vieți. Armata turcă rămâne izolată de societate.
La mai bine de 35 de ani de la ultima lovitură de stat, și aproape două decenii după intervenția militară din 1997, turcii nu doresc o revenire la epoca militarilor atotputernici dintre 1960 și 1980.
Dimpotrivă, turcii sunt atașați instituțiilor democratice și ordinii constituționale. Armata, stâlp al laicității introduse de Kemal Atatürk, este acum cu mult mai slabă. Oricât de mare ar fi furia lor împotriva președintelui, turcii nu vor să meargă înapoi.
Iar o lovitură de succes ar fi fost un dezastru. Erdogan are sprijin masiv în inima Anatoliei, în special în rândul conservatorilor religioși. Moscheile din toată țara s-au deschis în toiul nopții iar imamii s-au făcut ecoul apelului președintelui pentru ca oamenii să iasă în stradă. Nu poate fi nici o îndoială că orice administrație militară s-ar fi confruntat cu o insurgență de tip islamist asemănătoare celei din Siria. Lovitura ar fi fost devastatoare”, scrie NYT.
Telegraph: Cele mai rele instincte ale lui Erdogan
Ceea ce este mai rău din partea lui Erdogan de-abia urmează, avertizează și ziarul britanic The Telegraph.
”Răzbunator, irascibil, autoritar, îndărătnic, președintele Recep Tayyip Erdogan, a supraviețuit mașinațiilor și acum cele mai rele instincte ale sale vor fi intensificate și întărite. Dacă Erdogan a fost până acum un aliat enervant pentru Europa și America, de acum înainte el va fi capabil de aproape orice”.
Slate: Ce ironie: Erdogan, sub protretul lui Ataturk
În Franța, publicația electronică Slate.fr are o abordare asemănătoare: Ceea ce este mai rău s-ar putea să urmeze de aici înainte.
Ce ironie să-l vedem vorbind pe președintele turc sub portretul lui Mustafa Kemal Ataturk, știind că, de la venirea sa la putere, scopul lui a fost să topească Turcia modernă și laică într-o Republică Islamică.
De la închiderea școlilor seculare pentru a impinge copiii în instituțiile musulmane, la restricții privind vânzarea și consumul de alcool, de la programul frenetic de construcție a moscheilor absolut peste tot, la transformarea bisericilor în muzee și numărul tot mai mic de campusuri universitare în care baticul mai este interzis.
La televiziune, imaginile cu mulțimile care au ieșit în stradă pentru a se opune operațiunii militare au fost cele mai revelatoare: nu erau numai bărbați cu mustăți (pe care turcii laici le evită cu strictețe) dar nu în ultimul rând rând nu erau femei la vedere. În plus, sloganurile lor nu erau patriotice, cât islamice. Ei au început să strige "Allahu Ekber" (pronunția locală pentru "Allah Akbar") și au scandat șahada, profesia musulmană de credință.
O altă ironie frumoasă a fost sprijinul rapid și total pentru Erdogan, în numele "democrației", din partea președintelui american Barack Obama, a cancelarului german Angela Merkel și a ministrului de externe european, Federica Mogherini.
De fapt, Erdogan a făcut tot posibilul pentru a demola democrația fragilă din Turcia. Dar Turcia nu este o republică prezidențială, cum ar fi Statele Unite sau Franța, ci o republică parlamentară precum Germania și Italia, cu un președinte, în esență, simbolic și cu un prim-ministru ca real om forte al țării.
Erdogan însă subminează ordinea constituțională, conducând întâlnirile cabinetului din palatul său prezidențial de 1000 de camere din Ankara, construit în mijlocul unei rezervații naturale, fără finanțare sau autorizații legale.
