Foto: australianopen.com
Imaginea 1/2
Roddick şi Federer vor ajunge, cu această semifinală, la meciul cu numărul 18, după ce elveţianul a reuşit să se impună în 15 dintre ele. Roger Federer a ajuns şi în 2008 în semifinale, unde a fost învins de Novak Djokovic, scor 6-0, 6-3, 7-5. Americanul Roddick s-a oprit în 2008, în turul 3, unde a abandonat în faţa germanului Philipp Kohlschreiber.

Celelalte două meciuri ale sferturilor sunt: Rafael Nadal-Gilles Simon şi Fernando Verdasco-Jo Wilfried Tsonga.

În prima semifinală feminină de la Australian Open se vor întâlni două reprezentante ale Rusiei, Vera Zvonareva şi Dinara Safina.
Cele două tenismene s-au întâlnit până la această semifinală în 9 partide, dintre care 5 au fost câştigate de Safina. Atât Zvonareva, cât şi Safina au fost eliminate anul trecut încă din primul tur al turneului.

La această ediţie a Australian Open, finalistele din 2008, Maria Şarapova şi Ana Ivanovic, nu sunt prezente în această fază. Rusoaica a declarat forfait din cauza unei accidentări, în timp ce Ivanovic a fost eliminată în turul 3.

Celelalte două meciuri ale sferturilor sunt: Carla Suarez Navarro-Elena Dementieva şi Svetlana Kuzneţova-Serena Williams.