Tatiana Stepa suferise o ocluzie intestinală şi o infecţie urinară
Medicii de la Spitalul Militar din Capitală au precizat că Tatiana Stepa suferise, pe 4 august , o ocluzie intestinală şi o infecţie urinară, urosepsis, şi se prezentase la unitatea de primiri urgenţe a unităţii sanitare.
"Pacienta a fost operată de urgenţă, însă, pe fondul bolii cu care a fost diagnosticată acum cinci ani, şi anume cancer de col uterin, starea generală după intervenţia chirurgicală a fost extrem de gravă", a explicat pentru NewsIn, directorul Spitalului Militar, dr. Ioan Sârbu.
Cântăreaţa folk Tatiana Stepa a murit, vineri dimineaţă, în jurul orei 8:00, la Spitalul Militar din Bucureşti, unde se afla internată de pe 4 august.
Tatiana Stepa s-a născut la Lupeni, Hunedoara, pe 21 aprilie 1963, fiind una din cele mai cunoscute cantautoare de muzică folk. După cursuri de vioară şi pian în copilărie, Tatiana Stepa debutează la "Cenaclul Flacăra", în 1989, cu melodia "Şi-am să-mi fac o doină". După ce activitatea de la "Cenaclul Flacăra" a fost interzisă, a lucrat în mina Lupeni, apoi ca tehnoredactor de carte, la Bucureşti.
Ca apariţii discografice, cântăreaţa a lansat două albume si un dublu album, dar a participat şi la realizarea mai multor albume comune de muzică folk. În ultimii ani, Tatiana Stepa a participat la evenimente majore de muzică folk, printre care festivalul Om Bun, Folk You, Sighişioara şi Folkfest.
La împlinirea a 25 de ani de carieră, Tatiana Stepa a lansat dublul CD aniversar "Copaci fără pădure".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...
Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15








Feedback

