Astfel, oricare ar fi rezultatul verificărilor, medicii ar putea fi folosiţi ca martori, a declarat Ciprian Constantinescu, la ieşirea de la audierile care au avut loc, luni, la Poliţia Capitalei. Constantinescu a mai spus că el consideră că vina pentru moartea copilului său o poartă angajaţii Centrul Medical Unirea, însă "nu e vinovat, neapărat, anestezistul care era de serviciu în ziua în care s-a produs decesul".
Tatăl băieţelului a descris poliţiştilor tot ce s-a întâmplat pe 29 iunie, pas cu pas, de când a intrat pe uşa Centrului până când a murit micuţul.
Poliţiştii au anunţat, luni, că de marţi, 8 iulie, urmeau să înceapă procedura de citare a angajaţilor Centrului Medical Unirea, primul fiind citat, cel mai probabil, pentru ziua de miercuri, 9 iulie.
Reamintim că un băieţel de doar 3 ani a murit, pe 29 iunie, după ce a fost adus la Centrul Medical Unirea pentru un RMN, unde i s-ar fi făcut o anestezie.
Băiatul avea tetrapareză spastică şi a început să aibă probleme respiratorii după ce s-a încheiat examenul RMN. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de două ore. De asemenea, au fost chemate echipajele de la BGS şi SMURD.
Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea cere ajutorul unor medici din Austria
Luni, 06 Iulie 2009 20:06
Ultimul update: 7 Iulie 2009 01:06
Ultimul update: 7 Iulie 2009 01:06
| Vot: |
73
|
2421 vizualizari, 9 comentarii, 4 voturi
Taguri: Centrul Medical Unirea, Ciprian Constantinescu, copil, decedat,
Ciprian Constantinescu, tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea, urmează să ceară ajutorul unor medici din Austria, pe care îi va plăti personal şi care vor avea rolul de a verifica dacă medicaţia şi procedurile medicale la care a fost supus micuţul de 3 ani au fost corecte.
Taguri: Centrul Medical Unirea, Ciprian Constantinescu, copil, decedat,
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Trei medici de la Centrul Unirea au fost audiaţi în cazul decesului copilului de 3 ani
Luni, 20 Iulie 2009 19:12 - Doi medici de la Centrul Medical Unirea au fost sancţionaţi după decesul copilului de trei ani
Miercuri, 15 Iulie 2009 18:38 - Tatăl copilului de 3 ani decedat în Centrul Medical Unirea a fost audiat de Poliţia Capitalei
Luni, 06 Iulie 2009 09:41 - Poliţiştii vor începe, luni, audierea angajaţilor Centrului Medical Unirea
Joi, 02 Iulie 2009 15:25 - Procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale la Centrul Medical Unirea în cazul morţii unui copil de trei ani
Miercuri, 01 Iulie 2009 17:31 - NewsIn: Poliţia Capitalei anchetează circumstanţele decesului copilului internat la Centrul Medical Unirea
Miercuri, 01 Iulie 2009 14:50 - Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul copilului de trei ani care a murit la o clinică privată
Marti, 30 Iunie 2009 12:37 - Un copil a murit în condiţii suspecte într-un centru medical privat din Capitală
Luni, 29 Iunie 2009 16:57
Comentariile cititorilor
9. bianca
Vineri, 10 Iulie 2009 09:43
| Raspunde la comentariu
8. destin
Marti, 07 Iulie 2009 21:01
7. Cornelia Vodoiu
Marti, 07 Iulie 2009 13:30
Raspunsuri:
7.1. dddddddd
Marti, 07 Iulie 2009 20:03
mamaie, esti plictisitoare
6. Anette
Marti, 07 Iulie 2009 11:02
5. BiggyGi
Marti, 07 Iulie 2009 11:01
4. MARIA
Marti, 07 Iulie 2009 08:30
3. john from London
Marti, 07 Iulie 2009 01:14
Raspunsuri:
3.1. asada
Marti, 07 Iulie 2009 06:24
lol..."sa aiba incredere in autoritatile romane"...asta e bancul zilei...
2. cata
Marti, 07 Iulie 2009 00:41
1. fffffff
Luni, 06 Iulie 2009 23:14
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu
Astazi, ora 07:17La Arad se desfăşoară un târg medical cu cele mai noi tehnologii din domeniu. După ce au aflat cum îşi pot mări buzele sau cum pot îndepărta un tatuaj, arădenii s-au dovedit foarte practici: au epuizat întreg stocul de...
31 de persoane din Târgu-Mureş concurează pentru două posturi de asistent medical
Astazi, ora 06:38Bătaie mare pe un post de asistent medical la cel mai mare spital din România. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş au fost scoase la concurs două locuri. După evaluarea finală a dosarelor au rămas în examen 31...
Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară
Vineri, 06 Noiembrie 2009 16:50Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat că fenomenul migrării cadrelor medicale în străinătate nu poate fi controlat şi nici oprit, pentru că în ţară nu pot fi plătite salariile din Occident.
Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism
Vineri, 06 Noiembrie 2009 11:19Apa de ploaie folosită pentru băut sau gătit este foarte sănătoasă pentru organism, potrivit unui studiu realizat cercetătorii de la Universitatea Monash din Melbourne.
Top zece al bolilor care au creat panică în Europa
Vineri, 06 Noiembrie 2009 10:15SIDA şi diversele forme de gripă sunt bolile care au creat panică maximă în ultimii 20 de ani. Chiar dacă medicina a progresat spectaculos, mediatizarea excesivă contribuie din plin la alimentarea psihozei când vine vorba despre...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (5060)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (1773)
- Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism (973)
- Descoperire medicală: Terapia cu nanoparticule distruge tumorile canceroase fără a afecta sistemul imunitar (939)
- Oamenii care îşi pierd speranţa sunt mai fericiţi (829)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sănătate
- La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu (3,76/5)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (3,36/5)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (3,12/5)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (2,08/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (18)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (5)
- 30.000 de băcăuani au viroze sau infecţii respiratorii (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Vasilescu: România are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului
Astazi, ora 13:03România are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului, şi nu de 3,5 aşa cum se spunea până acum. Declaraţia a fost făcută de Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, la Realitatea TV
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori
- Interceptările din Dosarul Caltaboşul sunt ilegale, admite CCR
- Negoiţă spune că se întâlneşte duminică după-amiază cu Marko Bela şi cu grupul independenţilor
- Tăriceanu: Băsescu este într-o ofensivă de şarm şi are un mesaj extrem de pervers
- Băsescu: Iliescu i-a predat ştafeta lui Geoană, o să fac tot ce pot să rămână cu ştafeta în mână
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului
- LIVE TEXT / Ceahlăul - FC Vaslui 0-1 (Rep. 2), în etapa a 13-a a Ligii I. Temwanjera a deschis scorul
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM
- Oprescu cu Iris pe scenă de ziua lui. Trimite-i un mesaj primarului general al Capitalei!
- Golănaşul expirat Sorin Oprescu se străduieşte să convingă cu glume de autobază cu conotaţii sexuale şi ton de zeflemea, spun psihologii
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Sven-Goran Eriksson s-a apucat de reclame la şerveţele
Astazi, ora 19:56De când lucrează în liga a patra engleză, fostul selecţioner al Angliei, Sven-Goran Eriksson, a dipărut de sub lumina reflectoarelor. Un rol de actor l-a readus în prim-plan pe suedezul care primeşte două milioane de euro pe...
- Caravana care i-a adus pe susţinătorii lui Băsescu la Timişoara şi a parcat ilegal va fi amendată
- Dolha vede din tribună derby-ul Dinamo - Rapid
- Handbal - HCM Baia Mare s-a calificat în optimile Cupei EHF după ce a eliminat Rulmentul Braşov
- CFR Cluj - Culio şi-a cerut scuze pentru conflictul cu suporterii de la finalul jocului cu Sparta
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
- VIDEO / AC Milan l-a achiziţionat pe cel mai bun jucător de la Mondialul under 20, atacantul ghanez Dominic Adiyiah
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 07.11 | 08.11 |
| Timişoara | 14 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 12 °C |
| Bacău | 16 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 17 °C | 14 °C |
| Constanţa | 16 °C | 17 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed