Un tânăr de 17 ani și tatăl său, din comuna Micești, județul Argeș, au murit, miercuri după-amiază, după ce au încercat să curețe fântâna din curte. Echipaje SMURD și ale Ambulanței au încercat zeci de minute să îi resusciteze, dar nu au reușit.
Tânărul coborâse în fântână ca să scotă mâlul acumulat, însă, din cauza inhalării dioxidului de carbon, a intrat în stop cardio-respirator. În scurt timp, și tatăl băiatului a intrat în fântână, dar, în timp ce încerca să-și scoată fiul la suprafață, a rămas blocat în puțul adânc de peste 10 metri. După câteva minute, și tatăl băiatului a intrat în stop cardio-respirator.
"I-am resuscitat pe fiecare câte 40 de minute, plus cât au încercat cei de la SMURD, dar nu am reușit să-i mai salvăm", a declarat medicul Adriana Tocaci, de la Serviciul de Ambulanță Argeș.
"Ne-am ajutat la această operațiune și de dispozitivul capră-scripete pe care îl aveau victimele. Doi servanți au coborât în puț cu aparate de oxigen. L-au scos mai întâi pe copil, care era mai subțire și dădea semne de viață, și apoi pe tată. Au fost scoși destul de repede, numai că operațiunea a fost extrem de dificilă pentru că fântâna este adâncă de 12-14 metri, iar diametrul are până într-un metru", a declarat colonelul Constantion Diaconu, de la ISU Argeș.
Cazul este cercetat, în prezent, de poliție.